VIDEO Ioana Avadani/Ciprian Nicolae, despre publicitatea publica: Nerespectarea legii ne aduce in situatia din 2004: stim ca pleaca bani din buget, nu stim unde ajung

„Constatam ca nerespectarea prevederilor legale introduse in 2005-2006 ne aduce in 2009-2011 in situatia din 2004: stim ca pleaca bani din buget, nu stim unde ajung”, spun intr-un interviu acordat HotNews.ro Ioana Avadani si Ciprian Nicolae, autorii raportului „Piata de publicitate publica din Romania: Accelerati!”. „Acele lucruri care noua ne par rezonabile si de minim bun simt – tirajul, numarul de cititori, raspandirea regionala, calitatea editoriala – nu apar in procesul de achizitie, nu sunt considerate criterii in alocarea unui contract”, spun ei despre modul cum ajung banii de publicitate ai institutiilor publice la media.

Ioana Avadani si Ciprian Nicolae sunt autorii raportului dat marti publicitatii de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) referitor la piata de publicitate publica din Romania. Raportul evalueaza publicitatea publica la 35 de milioane de euro in 2011, dar atrage atentia ca transparenta este limitata si controlul modului cum sunt cheltuiti banii lasa de dorit.

Citeste si: Ioana Avadani si Ciprian Nicolae – intalnire online cu cititorii HotNews.ro

Interviu Ioana Avadani/Ciprian Nicolae – partea I:

Interviu Ioana Avadani/Ciprian Nicolae – partea II:

Ideile pe scurt:

Ioana Avadani: Cea mai mare parte a publicitatii publice din Romania in ultimii doi ani vine din proiecte europene. Contractele care ne-au interesat pe noi (in raportul CJI – n.r.) au fost cele legate de banul care ajunge in mass-media – nu ne-au interesat pixurile, sepcutele si mapele cu sigla proiectului, ci banii care ajung in mass-media pentru difuzarea de informatii, anunturi, achizitii publice etc. Sintagma „publicitatea care nu se vede” incearca sa includa nu doar autoritatile publice, autoritatile contractante, ci si jucatorii privati care nu sunt neaparat obligati sa respecte cerintele de transparenta privind achizitiile pe care le impune legea, dar care opereaza cu bugete de publicitate pe care le-am estimat la [minim] un milion de euro anual. Nu e o suma foarte mare, dar sunt bani care scapa controlului public.

Ioana Avadani: Se vede numai banul dat de o autoritate unei companii, unei firme de publicitate. Din momentul in care banul ajunge in mana unei entitati private, nu il mai vedem, desi legea ne permite sa il vedem. Ciprian Nicolae: Cel mai probabil autoritatea nici nu a luat informatia de la cei care au contractat, nu e o practica frecventa, desi legea spune foarte clar ca e in grija autoritatii sa aiba toate informatiile. Agentia respectiva subcontracteaza, iar acesti bani nu stim unde se duc.

Ioana Avadani: e normal ca o autoritate sa lucreze pe un proiect mare cu o agentie de publicitate, de aceea exista agentii. Nu poti sa-i ceri unei autoritati sa faca 500 de mici contracte cu 500 de diseminatori de informatie. Dar in 2009-2010, cand am incercat sa aflam unde se duce banul dincolo de agentia de publicitate, raspunsul a fost „nu stim, e zona de secret comercial”. In materie de ban public nu trebuie sa existe secret comercial.

Ioana Avadani: [pentru a vedea publicitatea care apare in media] trebuie sa platesc ca sa aflu informatia pentru care Comisia Europeana a platit o data ca sa ajunga la mine.

Ioana Avadani: cea mai interesanta tendinta [ce reiese din datele prezentate in raportul CJI], din punctul nostru de vedere, este nerespectarea legii. Noi cand am pornit acest raport am vrut sa vedem cum este aplicata legea, nu neaparat la cine se duc banii. De aceea, analizand modul in care cerintele legii – foarte clare si nu foarte multe – sunt aplicate, am constatat ca ele nu se respecta. Numai in 2011 am avut undeva la 345 de proceduri, din care 54% nu au publicat pe publicitatepublica.ro, iar numai 2 au avut evaluarea impactului.

Ciprian Nicolae: Unele autoritati publice nu respecta regulile de la inceput, din 2006, cand a fost creat site-ul publicitatepublica.ro, si care nu au nici macar un cont. Sau poate sunt inregistrate sub un nume de cod, pe care nu-l cunoastem. Ioana Avadani: Si e vorba de clienti mari de publicitate, ANAF-ul trebuie sa publice la nivel local toate licitatiile pe care le face, e unul dintre clientii constanti pentru presa locala si nu pune aceste anunturi pe publicitatepublica.ro

Ioana Avadani: Constatam ca nerespectarea prevederilor legale introduse in 2005-2006 ne aduce in 2009-2011 in situatia din 2004: stim ca pleaca bani din buget, nu stim unde ajung. De data aceasta, daca ne uitam la criteriile legale, o parte sunt respectate. „Da, am facut licitatii, am dat la firma de publicitate X SRL, eu, ca autoritate publica, mi-am respectat obligatiile legale”, dar cetateanul tot in paguba din punct de vedere al transparentei iese. Daca ne uitam in special in presa locala vedem efectele imediat (vezi cazul din Craiova, prezentat in raspunsurile din intalnirea online). Plieri ale politicii editoriale in jurul contractelor de publicitate se pot observa in aproape toate orasele tarii.

Ciprian Nicolae: Mai e un efect, distorsionarea concurentei pe piata media. Atata vreme cat banii sunt directionati catre anumite publicatii, generic vorbind, e foarte probabil ca acele publicatii, care poate nu ar supravietui, ajung sa mearga mai departe. Sunt publicatii care traiesc din astfel de metode si pentru a sluji, probabil, anumite interese. Sunt publicatii foarte mici, cu tiraje de 1.000-1.500 de exemplare, care castiga frecvent licitatiile in anumite zone si care numai din asta traiesc. Ioana Avadani: [Ele traiesc] la concurenta cu publicatii care au tiraje de 4-5.000 si care au costuri mai mari.

Ioana Avadani: [din ceea ce se intampla in vremea guvernarii Nastase] ce se regaseste in analiza 2004-2010/2011 este mecanismul prin care banul public este directionat catre anumite publicatii, in scopul unui tratament favorabil. Acele lucruri care noua ne par rezonabile si de minim bun simt – tirajul, numarul de cititori, raspandirea regionala, calitatea editoriala – nu apar in procesul de achizitie, nu sunt considerate criterii in alocarea unui contract de suficient de multe ori incat sa te puna pe ganduri.

Ioana Avadani: se merge pe pretul cel mai mic in ideea ca avem grija de banul public. Banul public este acolo ca sa fie cheltuit, nu ca sa fie reportat sau trimis inapoi, dar trebuie cheltuit in interesul platitorului de taxe. Lucrul acesta nu se vede.

Ciprian Nicolae: Sunt si sume din 2009 ramase necheltuite pe procedurile deschise atunci, pentru ca acele proceduri au suferit anumite mutatii. Fie autoritatile respective au descoperit pe parcurs ca nu au suficienti ofertanti sau ca acele criterii nu sunt relevante, fie, cel mai des caz, procedurile au fost contestate, lucru care arunca acea achizitie intr-o stare ce poate dura ani de zile. Au fost proceduri suspendate, nu au mai fost reluate niciodata. Ioana Avadani: Alte doua posibile explicatii privind diferenta intre ce s-a alocat si ce s-a distribuit sunt: pe de o parte, supraestimarea cheltuielilor de publicitate, pe de alta parte – oamenii merg la preturile cele mai mici, stimulati de criteriul pretului mic, pentru a fi siguri ca iau contractul.

Ioana Avadani: Am discutat cu o doamna de la biroul de achizitii publice al unei primarii din Moldova, care era depasita de situatie: „Am 15.000 de euro in programul meu, legea imi cere sa fac licitatie. Am facut procedura si mi-a venit pentru proiect o singura oferta de 5.000 de euro. Acum eu sunt si cu munca in plus – pentru ca, daca pretul corect era 5.000 de euro, faceam cerere de oferta, nu licitatie – si cu planul neindeplinit”. Este o situatie in care toata lumea pierde. [In cazul mentionat] restul de 10.000 de euro se intorc la Comisia Europeana.