Sari direct la conținut

VIDEO Ioana Petrescu, ministrul Finantelor Publice, despre cum a facut cunostinta cu Victor Ponta: L-am cunoscut putin din intamplare pe Victor Ponta, in 2012 cand nu era premier, in SUA

„L-am cunoscut pe premier putin din intamplare. Dl Ponta a venit intr-o vizita de lucru (in SUA – n.red) in 2012 si s-a intalnit, din cate stiu eu, cu foarte multi economisti si a cerut sfaturi referitoare la cateva masuri pe care urma sa le ia ca viitor prim-ministru, pentru ca nu era in acel moment premier. Am fost si eu invitata pentru ca intalnirea avea loc la American Entreprises Institute, unde eu lucrasem inainte. Acolo am avut o discute cu dl Ponta si mi-a propus sa colaboram. Am colaborat circa un an si jumatate inainte si dupa ce a devenit premier, dar mi-am dat seama la un moment dat ca ajutorul meu de acolo e foarte limitat”, a declarat Ioana Petrescu, ministrul Finantelor Publice, intr-un interviu acordat HotNews.ro.

Vezi VIDEO (min. 5.54) cu declaratia ministrului Ioana Petrescu despre cum a facut cunostinta cu Victor Ponta:

„Pot sa reactionez la ceea ce vad in media – pentru ca urmaream de acolo ceea ce se intampla in tara sau pot sa vin eu cu idei mai mult sau mai putin nastrusnice, dar m-am gandit ca daca vreau intr-adevar sa ajut, hai sa fac un pas inainte si sa vin pentru a face un pas mai informat si mai bun”, a mai spus Petrescu.

Intrebata fiind care a fost motivatia pentru a alege SUA si nu Europa in ceea ce priveste educatia academica, Ioana Petrescu a marturisit: „In primul rand am vrut sa merg la cea mai buna scoala care imi oferea o bursa intreaga si aceea a fost Wellesley. Pe de alta parte, si ideea aceasta de vis american este tentanta, mai ales pentru cineva de 19 ani care nu are bani, fara ajutor din partea parintilor, sa te duci acolo si totusi sa razbesti. O mare parte din universitatile din Anglia de pilda nu ofera burse intregi, or, pentru mine asta era oarecum esential”.

Petrescu spune ca nu a resimtit ca pe un soc trecerea din lumea academica americana in cea a economiei reale.

„Noi avem o vorba in mediul academic american: politica din mediul academic e atat de crunta pentru ca mizele sunt atat de mici!. Lasand insa gluma de-o parte, este o oportunitate extraordinara sa iei ceva din ceea ce ai invatat si sa aplici asta in tara ta. Nu a fost un soc, pentru ca nu veneam dintr-un mediu academic in alt mediu academic. Apreciez ca am aceasta ocazie, e o posibilitate extraordinara sa aplici in tara ta despre ceea ce ai invatat in alta parte. O teorie poate arata foarte bine pe hartie dar pe urma trebuie sa te gadesti daca e aplicabila, daca e fezabila politic, nu doar daca e aplicabila pe hartie”, a mai spus ministrul Finantelor.

Potrivit acesteia, dupa terminarea mandatului de ministru se va intoarce sa predea politici publice la Universitatea din Maryland, unde postul i-a fost inghetat pe perioada in care ea activeaza in tara.

„Am discutat cu cei de la Universitatea Maryland si este extrem de probabil sa imi inghete postul pe toata perioada in care sunt ministru. Initial, postul meu era inghetat doar pana in august 2014, dar dupa numire am discutat si e extrem de probabil sa continui. E un post extraordinar, e unul din primele 10 universitati pe domeniul respectiv … au fost 500-600 de candidati pe acel loc, e drept ca poate si recesiunea a contat. Mi-a placut foarte mult perioada in care am predat acolo, am colegi extraordinar. Eu predau acolo politici publice acolo si poate ca perioada de aici imi va fi utila iar la intoarcere voi putea sa predau mult mai aplicat”, a mai spus ministrul Finantelor in interviul acordat HotNews.ro

Vezi mai jos CV-ul actualului ministru al Finantelor: Ioana Petrescu:

Martie 2014-prezent: Ministrul Finantelor Publice

Septembrie 2013 – martie 2014: Consilier al premierului Victor Ponta

August 2010 – prezent: assistant professor la Universitatea Maryland, College Park – School of Public Policy

(din septembrie 2013 este in concediu de la universitate, potrivit propriului CV)

August 2012 – Iulie 2013: Director, International Development Specialization, University of Maryland, College Park – School of Public Policy

August 2010 – prezent: Adjunct Scholar, American Enterprise Institute

Doctor in Economie la Harvard University in 2008, cu teza: „Essays in Taxation and International Relations” (Coordonator: Martin Feldstein)

Masterat in Economie la Harvard University in 2007

Licenta in Matematica si Economie la Wellesley College, a obtinut diploma cu distinctia Summa cum laude, in 2003.

A primit Certificate of Distinction in Teaching, Harvard University, in 2007, si Tutor Certification, College Reading and Learning Association, in 2000.

Descarca de aici CV-ul integral al Ioanei Petrescu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro