Sari direct la conținut

VIDEO Iron Maiden la Bucuresti – Cotroceniul a cantat fara Fear of The Dark

HotNews.ro

Concertul Iron Maiden a incununat o vara fierbinte pentru iubitorii muzicii rock din Romania, una in care s-au perindat nume grele precum Def Leppard, Whitesnake si Metallica. Una dintre cele mai longevive si influente trupe de heavy-metal din intreaga lume nu a inselat asteptarile miilor de fani care au luat cu asalt stadionul Cotroceni inca din jurul orei 16.00.

Show-ul a fost deschis de Lauren Harris si de trupa romaneasca Trooper, cei care au avut rolul de a incalzi publicul in asteptarea legendarei trupe britanice. Daca fiica veteranului basist Steve Harris a incantat audienta ridicandu-se la nivelul impus de-a lungul anilor de tatal sau, cei de la Trooper au fost sabotati de instalatia de sunet.

Daca publicul a reactionat bine la reprezentatia celor doua trupe din deschidere, apogeul a fost atins in momentul in care s-au auzit primele acorduri apartinand celor de la Iron Maiden, in timp ce pe cele doua ecrane asezate de-o parte si de alta a scenei se derulau imagini din turneul mondial Somewhere Back in Time.

Scena egipteana din Powerslave Tour, jocurile de lumini si linia melodica a piesei Ace High au creat o adevarata isterie pe arena din Parcul cu Platani.

Jocul de scena al solistului Bruce Dickinson, care a avut o energie demna de invidiat si o prospetime ca in zilele lui bune, dar si melodiile care au dominat topurile anilor 80′(2 Minutes to Midnight , Revelations, The Trooper) au fost cantate impreuna cu stadionul. Cu toate acestea, Number of the Beast a ridicat cu mult nivelul decibelilor in incinta arenei.

Cea mai asteptata si in acelasi timp fredonata piesa a serii a fost Fear of The Dark, iar publicul a concurat cu succes vocea lui Dickinson. Dupa 13 piese reprezentative pentru istoria grupului britanic, mai multe costume de scena schimbate, elemente pirotehnice si fundaluri fanteziste, fiecare cu semnificatia ei de-a lungul show-ului, Iron Maiden a parasit scena in aplauzele frenetice ale publicului.

Bis-ul a continut trei piese ( Moonchild, The Clairvoyant, Hallowed Be Thy Name), spectatorii parasind stadionul dupa aproape doua ore de muzica de calitate, cu satisfactia intiparita pe chipuri. Concluzia spectacolului a fost trasa de o voce din multime care a caracterizat hatru prestatia celor de la Iron Maiden drept: „Metallica plus inca 10%”…

Iata care a fost play-list-ul celor de la Iron Maiden la Bucuresti:

Intro. Transylvania/Churchill’s Speech

1. Aces High (Powerslave, 1984)

2. 2 Minutes to Midnight (Powerslave, 1984)

3. Revelations (Piece of Mind, 1983)

4. The Trooper (Piece of Mind, 1983)

5. Wasted Years (Somewhere in Time, 1986)

6. The Number of The Beast (The Number of the Beast, 1982)

7. Can I Play with Madness (Seventh Son of a Seventh Son, 1988)

8. Rime of the Ancient Mariner (Powerslave, 1984)

9. Powerslave (Powerslave, 1984)

10. Heaven Can Wait (Somewhere in Time, 1986)

11. Run to the Hills (The Number of the Beast, 1982)

12. Fear of The Dark (Fear of The Dark, 1992)

13. Iron Maiden (Iron Maiden, 1980)

BIS

14. Moonchild (Seventh Son of a Seventh Son, 1988)

15. The Clairvoyant (Seventh Son of a Seventh Son, 1988)

16. Hallowed Be Thy Name (The Number of the Beast, 1982).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro