VIDEO Isărescu: Suntem foarte reticenți în a sugera o majorare a taxelor în acest an. Când economia crește cu 4% nu poți să crești ceva cu 40%

Pensiile trebuie să crească, problema este procentul cu care cresc. Asta e singura discuție. Eu nu cred că trebuie să facem obsesii pentru cifre biblice. Să avem grijă dacă nu vrem să rătăcim 40 de ani prin deșertul financiar. Hai să fim serioși! Exista doar o soluție, una politică. Când economia crește cu 4% nu poate să crească ceva cu 40%”, a declarat Isărescu în cadrul briefingului de presă care a urmat deciziei de politică monetară de miercuri.
BNR e preocupată de deficitul bugetar și mai ales de surplusul acestui deficit de după instalarea noului guvern liberal, dar problemele aduse de politica accentuat prociclică a fostului guvern social democrat trebuie rezolvate pas cu pas, a mai adăugat Guvernatorul BNR.
Vezi mai jos intervenția video a lui Mugur Isărescu :
Știre în curs de actualizare
”Sprijinim abordarea pas cu pas a problemelor. Surplusul deficitului bugetar trebuie finanțat. Am conlucrat cu Finanțele și ați văzut că nu au sărit nici cursul nici dobânzile. Pot să spun că un deficit suplimentar de peste 1% în doar câteva luni n-am prea văzut de când sunt în această funcție”, a spus miercuri Guvernatorul BNR.
”BNR și eu personal am fost împotriva amânării plăților bugetare doar pentru a atinge un deficit de 3%. Asemenea amânări duc la formarea de arierate în lanț. Nu credem că o corecție brutală a deficitului este suportabilă de economie în acest an”, a mai spus Guvernatorul.
”Suntem pentru o corecție tolerată de economie dar care să nu împingă economia și țara spre o recesiune. Suntem foarte reticenți în a sugera o majorare a taxelor în acest an. Așa cum am mai spus, ieșirea dintr-o politică pronunțatăa prociclică e foarte dificilă. Dacă apeși foarte tare pe accelerație nu e foarte indicat să apeși imediat la fel de puternic pe frână. Lucrăm cu Guvernul pentru a găsi o ieșire înțeleaptă dintr-o situație deloc ușoară. Știu din experiența lui 2008-2009. Primele măsuri vizate atunci nu vizau creșteri de TVA. Dar s-a ajuns acolo iar acele măsuri au adâncit deficitul”, a mai spus Isărescu.
”Aceste măsuri (luate de actualul Guvern-n.red) sunt decente dar nu suficiente. Dar trebuie să ținem cont că avem un guvern minoritar, un sentiment în societate că în materie de venituri totul trebuie să crească. Închei spunând că nu va fi ușor să găsim acea formulă, acel mix de politici care să nu încetinească foarte tare creșterea economică”, a precizat Guvernatorul.
Mai jos, comunicatul BNR cu privire la decizia luată miercuri de menținere a dobânzii cheie la 2.5%.
”Rata anuală a inflației IPC a scăzut în luna octombrie la 3,4 la sută, de la 3,5 la sută în luna septembrie, și a urcat apoi în noiembrie la 3,8 la sută, deasupra intervalului țintei, în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu. Avansul față de luna septembrie s-a datorat, în principal, majorării prețurilor legumelor și fructelor, dar și accelerării inflației de bază.
Rata anuală a inflației CORE2 ajustat (care elimină din calculul inflației IPC prețurile administrate, volatile, ale produselor din tutun și ale băuturilor alcoolice) a continuat să crească în primele două luni din trimestrul IV, de la 3,4 la sută în septembrie, la 3,5 la sută în noiembrie, ușor peste nivelul prognozat. Creșterea a reflectat influențele venite din majorarea prețurilor internaționale ale unor materii prime agroalimentare și din ușoara depreciere a leului în raport cu euro, suprapuse presiunilor inflaționiste semnificative pe partea cererii și a costurilor unitare cu forța de muncă.
Rata medie anuală a inflației IPC a coborât în octombrie la 3,7 la sută și a revenit ulterior, în noiembrie, la valoarea de 3,8 la sută consemnată în septembrie 2019, în timp ce rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum a continuat să se reducă până la 3,8 la sută în intervalul octombrie-noiembrie, de la 3,9 la sută în septembrie.
Creșterea economică a continuat să decelereze în trimestrul III 2019, dinamica sa anuală reducându-se la 3 la sută, de la 4,4 la sută în trimestrul anterior. Pe partea cererii, contribuția consumului gospodăriilor populației a rămas semnificativă, însă s-a redus vizibil (până la 3 puncte procentuale, în contextul anului agricol nefavorabil), fiind depășită substanțial de cea a formării brute de capital fix (5,9 puncte procentuale). Exportul net și-a amplificat aportul negativ la dinamica PIB, pe fondul reaccelerării mai pronunțate a creșterii importurilor în raport cu cea a exporturilor de bunuri și servicii.
Cele mai recente date statistice evidențiază evoluții mixte în termeni anuali în sfera consumului, a investițiilor și a producției industriale în luna octombrie: pe de o parte, menținerea unei dinamici ridicate a achizițiilor populației de bunuri și servicii și majorarea alertă a volumului lucrărilor de construcții, iar pe de altă parte amplificarea contracției producției industriale, respectiv restrângerea comenzilor noi în industria prelucrătoare.
Totodată, cele mai recente date privind balanța de plăți evidențiază încetinirea deteriorării în termeni anuali a soldului balanței comerciale în luna octombrie comparativ cu trimestrul III. Deficitul de cont curent și-a reaccentuat însă adâncirea, ca urmare a înrăutățirii balanței veniturilor primare și a celei a veniturilor secundare, iar gradul de acoperire a acestuia cu investiții străine directe și transferuri de capital a scăzut.
Creșterea anuală a creditului acordat sectorului privat a continuat să se tempereze ușor în lunile octombrie și noiembrie – la 7,5 la sută, respectiv la 7,2 la sută, de la 7,7 la sută în luna septembrie –, media ei pe ansamblul celor două luni scăzând la 7,32 la sută, de la 7,9 la sută în trimestrul III. În condițiile în care decelerarea s-a datorat exclusiv componentei în valută, ponderea în total credit a componentei în lei a continuat să crească, ajungând în noiembrie la 67,2 la sută, cel mai ridicat nivel din mai 1996.
Cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva plasării ratei anuale a inflației ușor deasupra intervalului țintei la finele anului 2019, urmată de revenirea și menținerea acesteia în jumătatea superioară a intervalului pe orizontul apropiat de timp, la valori ușor inferioare celor evidențiate în cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din noiembrie 2019.
Incertitudini şi riscuri crescute la adresa perspectivei inflației decurg din conduita politicii fiscale și a celei de venituri, în condițiile calendarului electoral intern. Tendința deficitului de cont curent rămâne de asemenea preocupantă. Incertitudini generează și evoluția economiei zonei euro și a celei globale, pe fondul creșterii tensiunilor geopolitice și a vulnerabilităților unor piețe emergente, iar conduita acomodativă a politicilor monetare ale BCE și Fed, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune rămân relevante.
În ședința de astăzi, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an, concomitent cu păstrarea controlului strict asupra lichidității de pe piața monetară; totodată, a decis menținerea la 1,50 la sută pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit și la 3,50 la sută pe an a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard). De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Deciziile Consiliului de administrație al BNR au ca scop asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condițiile păstrării stabilității financiare. Consiliul de administrație subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse”.