VIDEO Japonia începe testele cu cel mai rapid tren Shinkansen de până acum
Japonia începe vineri testele cu cel mai nou tren de mare viteză Shinkansen, capabil de o viteză operațională de 360 km/h. Prima fază de testare se va încheia în 2021, iar trenurile numite Alfa-X ar trebui să devină operaționale abia în 2030. Japonia este prima țară care a introdus trenuri de mare viteză pe linii dedicate lor, în 1964, viteza primelor garnituri fiind 210 km/h.
Publicația Nikkei scrie că testele încep vineri și se vor efectua noaptea, de două ori pe săptămână, între Sendai și Aomori. Sunt 350 km între cele două orașe, iar trenurile din prezent fac cam două ore și jumătate.
Testele vor fi făcute de compania JR East, iar trenurile vor fi extraordinar de aerodinamice și vor avea un ”bot” neobișnuit de lung, de 22 de metri.
Cele mai rapide trenuri din Japonia rulează cu 320 km/h, iar noile trenuri vor fi testate la 360 km/h. O primă fază de testare se va încheia în 2021, iar alta va începe în 2022.
În 2030 ar trebui să fie dată în folosință și o nouă extindere a sistemului de mare viteză nipon, cu linia Sapporo – Shin Hakodate, În prezent cei 300 km dintre cele două localități sunt parcurși în 3 ore și 20 minute, mult sub viteza medie a trenurilor Shinkansen.