VIDEO Lord Of The Dance vor sustine doua spectacole in Bucuresti
Programat pentru data de 31 mai, spectacolul irlandezilor de la Lord Of The Dance va putea fi urmarit de doua ori la Sala Palatului din Capitala, la cererea publicului, informeaza organizatorii. Reprezentatiile in regia si coregrafia lui Michael Flatley vor avea loc in aceeasi zi, cu incepere de la ora 16:00, respectiv 20:00.
Spectacolul are 21 de scene si prezinta lupta dintre Bine si Rau. Povestea are la baza folclorul irlandez si este exprimata prin limbajul universal al dansului, care se impleteste cu muzica, luminile si efectele pirotehnice.
Show-ul irlandezilor se numara printre cele mai de succes spectacole din lume, doborand recordurile de box-office in mai multe tari.
Creatorul acestui spectacol, Michael Flatley, detine recordul Guiness Book pentru “cele mai rapide picioare din lume”, avand performanta de 35 de pasi de step pe secunda. Michael a castigat acest titlu prin doborarea propriului record, de 28 de pasi de step pe secunda, stabilit in 1989.
Pasiunea lui pentru dans a inceput la varsta de 11 ani, fiind influentat de catre mama si bunica acestuia, care erau campioane la dans in Irlanda.
Spectacolele Lord Of The Dance vor avea loc pe 31 mai, incepand cu orele 16:00 si 20:00, la Sala Palatului din Bucuresti. Biletele se gasesc la Sala Palatului, Magazinele Diverta, Muzica, si online pe myticket.ro, bilete.ro, ticketpoint.ro, blt.ro, si biletoo.ro si bilet.ro.