Sari direct la conținut

VIDEO ​Madonna, reacție vehementă după ce a fost criticată pentru apariția de la Premiile Grammy

HotNews.ro
Madonna la Premiile Grammy 2023, Foto: Rob Latour / Shutterstock Editorial / Profimedia
Madonna la Premiile Grammy 2023, Foto: Rob Latour / Shutterstock Editorial / Profimedia

Apariția Madonnei la gala premiilor Grammy 2023 a stârnit vâlvă pe internet, unde s-au adunat foarte multe comentarii răutăcioase despre „noua ei față”. Cântăreața în vârstă de 64 de ani susține că reacția oamenilor este un exemplu de „misoginism care pătrunde în lumea în care trăim, o lume care refuză să celebreze femeile trecute de 45 de ani”, relatează The Guardian și revista Elle.

Madonna a avut o reacție vehementă împotriva celor care i-au criticat apariția la gala Grammy, calificând atacurile drept „misogine” și pline de prejudecăți privind vârsta.

La scurt timp după aparația legendarei cântărețe americane la ceremoina de decernare a premiilor Grammy au început să circule imagini cu Madonna care au fost ținta ironiilor internauților din cauza aspectului său fizic.

Prezentatorul britanic Piers Morgan a fost acuzat de hărțuire după ce a distribuit pe rețelele de socializare o fotografie cu un prim-plan al Madonnei din acea seară, alături de textul: „Credeam că Halloweenul este în octombrie”.

Madonna, câștigatoare a șapte premii Grammy de-a lungul carierei sale de patru decenii, s-a declarat dezamăgită și a deplâns pe Instagram faptul că discuțiile despre aspectul ei au umbrit un moment de altfel revoluționar la gala Grammy: Kim Petras, o cântăreață transgender și britanicul Sam Smith au primit premiul pentru Cel mai bun duo pop, cu piesa Unholy.

„Nu mi-am cerut niciodată scuze pentru niciuna dintre alegerile creative pe care le-am făcut și nici pentru felul în care arăt sau mă îmbrac și nici nu voi începe”, a scris Madonna.

„Am fost înjosită de mass-media încă de la începutul carierei mele, dar înțeleg că totul este un test și sunt fericită să fac pe deschizătoarea de drumuri pentru ca toate femeile din spatele meu să aibă o perioadă mai ușoară în anii care vor urma. Cum ar spune Beyonce: Nu-mi veți rupe sufletul”.

Madonna a acuzat presa că în loc să se focuseze pe discursul ei despre „curajul unor artiști precum Sam și Kim, mulți oameni au ales să vorbească doar despre fotografiile de prim-plan cu mine făcute cu o cameră foto care ar distorsiona fața oricui!”.

Prejudecățile predomină industria divertismentului, susține Madonna

Cântăreața în vârstă de 64 de ani a denunțat industria de divertisment pentru prejudecățile pe care le are față de femeile care au o lungă carieră în spate.

„Încă o dată, sunt prinsă în lumina orbitoare a prejudecăților privind vârsta și a misoginiei care pătrunde în lumea în care trăim”, a spus ea.

„O lume care refuză să sărbătorească femeile trecute de 45 de ani și simte nevoia să o pedepsească dacă ea continuă să aibă o voință puternică, să muncească din greu și să fie aventuroasă”, a mai scris Madonna.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro