VIDEO Meleșcanu, ales președinte al Senatului: Sunt membru ALDE si voi depune eforturile pentru continuarea actului de guvernare / Colaborarea cu PSD trebuie să continue / Tăriceanu anunță că sesizează CCR
Teodor Meleșcanu a fost ales președinte al Senatului, după ce a fost propus pentru această funcție de PSD, după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu. Meleșcanu a fost ales în al doilea tur cu 73 de voturi în timp ce contracandidata sa Alina Gorghiu, susținută de PNL, a obținut 59 de voturi. Astfel, social democrații au reușit să-și impună candidatul deși nu aveau numărul necesar de voturi pentru validarea acestuia. Grupul PSD a avut 67 de voturi iar diferența de șase voturi a venit de la senatorii ALDE, susțin sursele HotNews.ro.
„Sunt membru ALDE și intenționez să rămân în partid. Sunt multe modalități să contribui la dezvoltarea ALDE. Prima va fi operațiunea de împărțire a principalelor funcții în cadrul Biroului Permanent al Senatului, al comisiilor și multe altele. Voi încerca să îmi promovez colegii astfel încât ei să își prezinte ideile, propunerile (…) Noi am fost doi ani și jumătate în Guvern împreună cu PSD. S-au făcut multe lucruri bune și mai puțin bune. E foarte delicat să stai pe peron și să dai cu pietre în geamurile trenului care trece. Nenorocirea este că dacă faci asta, rămâi pe peron pentru foarte mult timp”, a explicat Meleșcanu imediat după alegerea sa.
Ulterior, Meleșcanu a declarat că, din punctul său de vedere, colaborarea cu PSD trebuie să continue.
„Da, este vorba de a continua colaborarea cu PSD pe baza programului pe care l-am avut în 2016”, a spus el.
HotNews.ro a transmis LIVE desfăsurarea lucrărilor Senatului:
UPDATE 18:13 Teodor Meleșcanu: Vreau să dau asigurări că voi fi un președinte echilibrat. Obiectivul meu este recăpătarea respectului cetățenilor în această instituție. Sunt membru al grupului ALDE si voi depune eforturile pentru continuarea actului de guvernare.
UPDATE 18:11Călin Popescu Tăriceanu: Această alegere s-a făcut cu încălcarea prevederilor regulamentului. Vom face sesizare la CCR
UPDATE 18:09Alina Gorghiu: E o primă bătălie pe care a pierdut-o PSD. Azi însă bătălia câștigată de opoziție e certă: avem un proiect comun. Am făcut un prim pas pentru moțiunea de cenzură.
UPDATE 18:03 Meleșcanu a fost ales președinte al Senatului cu 73 de voturi. Alina Gorghiu a obținut 59 de voturi
UPDATE 17:50 Votul la turul II s-a încheiat
UPDATE 17:36 ALDE a anunțat că o susține pe Alina Gorghiu de la PNL.
UPDATE 17:30 Șeful Senatului se va alege în urma unui al doilea tur, dintre Teodor Meleșcanu care a obținut 67 de voturi în primul tur și Alina Gorghiu care a fost votată de 49 de senatori. Candidatul ALDE, Ion Popa a obținut doar 13 voturi.
UPDATE 17.02 Votul s-a încheiat. Pentru alegerea președintelui Camerei este nevoie de jumătate plus unu din numărul senatorilor, mai exact 68 de voturi, în condițiile în care au fost prezenți 134 de senatori.
UPDATE 16.46 A început votul. În debutul ședinței și-au anunțat prezența 116 senatori iar pe parcurs prezența a crescut la 126 de senatori.
UPDATE 16.40 Scandal în plen între Alina Gorghiu și președintele de ședință Șerban Valeca. Gorghiu l-a atacat de la tribuna Senatului pe Meleșcanu iar Valeca i-a tăiat microfonul în timp ce senatorii PSD au început să bată în bănci și să huiduie.
„Există o cale a normalității. Avem obligația să facem azi o schimbare. Cum să pui șef la Senat un om care a nenorocit Guvernul între 2014 și 2019 la alegeri? (…) Domnule Valeca, aveți decența să mă lăsați să mă prezint. Suntem într-o plină criză politică, guvernamentală, din păcate urmează o criză economică urîtă. În ultimii 2 ani din cauza PSD am avut un proces de legiferare viciat (…) Dacă vă este frica azi de cuvîntul meu….De ce vă este frică? Dreptul la vot l-ați luat prin dl Meleșcanu românilor din diaspora”, a spus Gorghiu de la tribuna plenului.
UPDATE 16.30 În debutul ședinței, grupurile parlamentare și-au anunțat propunerile pentru șefia Senatului. Astfel, Călin Popescu Tăriceanu a declarat de la tribuna plenului că ALDE îl propune pe Ion Popa, PNL o propune pe Alina Gorghiu iar PSD a anunțat că îl susține pe Teodor Meleșcanu.
La ședință și-au înregistrat prezența 112 senatori din 136. Votul va fi secret, cu buletine de vot, conform procedurii parlamentare. Președintele Senatului se alege cu jumătate plus unu din numărul senatorilor, mai exact 69 de voturi.
Călin Popescu Tăriceanu a avertizat că nu pot exista două propuneri din partea aceluiași grup parlamentar pentru funcția de președinte al Senatului și că dacă PSD își menține propunerea, atunci va trebui să considere că Teodor Meleșcanu nu face parte din ALDE.
„Domnule președinte de ședință, stimați colegi, avem o problemă procedurală serioasă întrucât regulamentul Senatului prevede clar că alegerea președintelui se face pe baza propunerilor grupurilor parlamentare în ordinea mărimii grupurilor, câte o propunere de fiecare grup. Vreau să luați act că grupul ALDE își exercită dreptul de a avea propria propunere, în persoana domnului Ion Popa. Nu pot exista două propuneri din partea aceluiași grup. Domnul Meleșcanu poate fi candidatul PSD cu condiția să nu facă parte din grupul ALDE”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în plen.
Senatorul PSD Titus Corlăţean a luat cuvântul la tribună și a spus că nu are cunoştinţă ca Teodor Meleşcanu să fie propus şi de ALDE, astfel încât să existe două candidaturi identice. Corlățean i-a cerut preşedintelui de şedinţă să regleze acestă problemă conform Regulamentului.
Senatorul USR Mihai Goţiu le-a cerut celor de la ALDE să îl excludă pe Teodor Meleşcanu din grupul parlamentar. În replică,Tăriceanu a revenit la microfon. „Ori nu eraţi în sală, ori dormeaţi, cum sunteţi obişnuit”, a spus el, către Goţiu, precizând că a spus deja că Meleşcanu nu poate candida la şefia Senatului ca membru ALDE.
Nominalizarea lui Meleșcanu a creat nemulțumiri în interiorul grupului PSD de la Senat. Șerban Nicolae și Carmen Dan se numără printre contestatarii propunerii făcută de presedintele PSD Viorica Dăncilă de a-l susține pe senatorul ALDE la sefia Senatului.
De partea cealaltă, în interiorul ALDE există presiuni și negocieri asupra senatorilor din partea PSD de a-l susține pe Meleșcanu. Pe fondul nemulțumirilor privind colaborarea cu Pro România mai mulți senatori ALDE sunt dispuși să voteze propunerea PSD.