Sari direct la conținut

VIDEO Monica Macovei: Daca Crin Antonescu ar ajunge presedinte, face parte din intelegerea cu PSD sa-l gratieze pe Adrian Nastase?

HotNews.ro
Monica Macovei, Foto: Captura B1TV
Monica Macovei, Foto: Captura B1TV

„Toata aceasta alianta (n.r. dintre PSD, PNL si PC) este ca sa scape de Basescu. E un troc care se face, pe functii, Ponta premier, Antonescu presedinte. Daca Basescu ramane pana in 2014, ce garantie are Antonescu ca PSD il voteaza? E clar ca nu-si va respecta promisiunea. As pune o intrebare: Daca Crin Antonescu ar ajunge presedinte, face parte din deal-ul cu PSD sa-l gratieze pe Adrian Nastase daca va fi condamnat definitiv?”, a declarat europarlamentarul PDL Monica Macovei, luni seara, la emisiunea „Sub semnul intrebarii” difuzata de B1 TV.

Monica Macovei a lansat o intrebare catre Crin Antonescu, anume daca garantarea presedintiei sale, in cadrul intelegerilor din USL, include si o posibila gratiere a lui Adrian Nastase, daca acesta va fi condamnat definitiv la inchisoare cu executare in dosarele penale pe care le are pe rol.

Fostul ministru al Justitiei a precizat ca nu intelege deciziile luate de magistrati in cazul lui Adrian Nastase, mai ales din moment ce prezenta probelor era evidenta. „Sa ne spuna Crin Antonescu acum ca nu va face asta. Exista o condamnare de doi ani cu inchisoare, nedefinitiva. Sunt surprinsa de solutia de achitare, probele au fost facute publice. Toata lumea a vazut ca este un dosar, ca sunt probe. Personal, ca jurist, am mirari de ce s-a dat achitare pentru mita si condamnare pentru santaj”, a precizat Monica Macovei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro