Sari direct la conținut

VIDEO Motorola readuce pe piața RAZR, unul dintre cele mai populare telefoane din anii 2000. Acum are ecran flexibil, rulează Android 9 și costă 1700 de euro

HotNews.ro
Noul Motorola RAZR, Foto: Motorola Mobility
Noul Motorola RAZR, Foto: Motorola Mobility

Motorola a readus pe piață o versiune ultra-modernă a RAZR, telefon care acum 15 ani era un simbol fashion și a definit o parte din cultura pop. Pentru mulți, RAZR a fost primul telefon mobil, dar versiunea de acum nu are cum să facă volume mari. Noul Motorola RAZR este primul smartphone cu display flexibil, de tip clamshell, care se pliază complet. Motorola Mobility a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în 2015.

Specificații

Procesor: Snapdragon 710

Memrorie RAM: 6GB

Memorie internă: 128 GB

Ecran principal: 6.2-inci P-OLED (2142 x 876), flexibil

Ecran secundar: 2.7-inci Quick View (800 x 600)

Cameră principală: 16MP, f/1.7 și mod Night Vision

Cameră internă: 5MP

Baterie: 2510 mAh

Sistem de operare Android 9 Pie

Telefonul are USB-C și senzor de amprentă. Greutatea este 205 grame. Modul de deschidere este cu totul special față de alte modele flexibile, iar presa internațională s-a arătat impresionantă de cum merge smartphone-ul și de cât de performant este.

Noul RAZR nu este o reinterpretare în stilul Nokia 3310 sau 2720, ci este o transformare totală, fiind vorba de un telefon ultramodern. Marele minus ține de prețul foarte mare de 1.700 euro.

RAZR vine echipat cu un display Flex View de 6,2 inci, cu raport de aspect 21:9. Display-ul secundar Quick View interactiv extern de 2,7 inci este destinat unei interacțiuni rapide, direct din mers, El permite apelarea unor contacte, răspuns la mesaje, plăți rapide, control pentru muzică, utilizarea Google Assistant și accesarea setărilor personalizate, dar și posibilitatea de a face selfie-uri, toate acestea fără a fi necesară deschiderea clapetei telefonului.

”Motorola a dorit să înțeleagă modul în care ecranele flexibile pot îmbunătăți felul în care utilizatorii folosesc smartphone-urile, astfel că a dezvoltat și testat peste 20 de prototipuri diferite pe parcursul întregului proces de cercetare a comportamentului consumatorilor. Design-ul de tip clamshell s-a dovedit a fi soluția perfectă, pentru că rezolvă problema portabilității fără a compromite experiența de utilizare a unui ecran mare”, spune compania.

Compania explică faptul că a fost conceput în premieră un mecanism de balama patentat, fără spații, datorită căruia ambele părți ale display-ului flexibil personalizat din polimer rămân la același nivel când telefonul este închis. În plus, antenele au fost reproiectate pentru a încapea într-un spațiu de două ori mai mic decât cel disponibil la smartphone-urile de azi, iar dispozitivul a fost acoperit astfel încât să ofere rezistență la apă și protecție împotriva stropilor.

Noul motorola RAZR va fi pus în vânzare pe câteva piețe din Europa începând cu luna decembrie, la prețul recomandat de 1.699 euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro