Sari direct la conținut

VIDEO Nigel Farage, atacat în timpul unui miting electoral din nordul Angliei

HotNews.ro
Nigel Farage a fost atacat in timpul unui miting electoral organizat in Barnsley, Foto: Danny Lawson / PA Images / Profimedia
Nigel Farage a fost atacat in timpul unui miting electoral organizat in Barnsley, Foto: Danny Lawson / PA Images / Profimedia

Nigel Farage a mulțumit marți poliției britanice după ce aceasta a intervenit rapid pentru a opri un bărbat care l-a atacat în timpul unui eveniment de campanie la care fostul lider al UKIP a participat pentru a-și promova noul partid, relatează Reuters și The Standard.

Farage a anunțat pe 3 iunie că va candida din partea Partidului Reformei, succesorul UKIP, la alegerile parlamentare pe care Marea Britanie le va organiza în data de 4 iulie. Deşi afirmase cu doar zece zile înainte că nu va candida la alegeri, el a spus în cadrul unei conferinţe de presă că s-a „răzgândit”. De altfel, Farage a anunțat de-a lungul carierei sale mai multe retrageri și apoi reveniri în politică după Brexit.

Politicianul cunoscut ca fiind principalul promotor al părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie a distribuit marți pe rețelele de socializare o înregistrare video care arată că a fost atacat cu ceea ce pare o piatră sau o bucată de moloz de către un bărbat care se afla în unul dintre locurile pe lângă care a trecut caravana electorală a lui Farage prin Barnsley, oraș aflat în regiunea South Yorkshire din nordul Angliei.

Atacul a părut a fi unul spontan iar poliția a intervenit rapid pentru a-l opri pe bărbat. Poliția a anunțat ulterior că bărbatul, despre care a spus că este în vârstă de 28 de ani, a fost arestat și rămâne în custodia autorităților.

Farage denunță un atac al „gloatei violente de stânga”

„Mulțumirile mele uriașe astăzi pentru Poliția South Yorkshire. Nu voi fi intimidat sau speriat de o gloată violentă de stânga care ne urăște țara”, a transmis politicianul.

Noul atac la adresa lui Farage vine la exact o săptămână după ce acesta a fost stropit în față cu un milkshake chiar la evenimentul de campanie în care și-a lansat candidatura.

Farage a produs cel mai mare șoc al campaniei electorale din Marea Britanie când a anunțat că va conduce Partidul Reformei și va candida în alegerile legislative, în ceea ce reprezintă o lovitură majoră la adresa premierului Rishi Sunak, al cărui Partid Conservator se află la mare distanță în sondaje în urma Partidului Laburist.

Dacă sondajele de opinie se vor confirma la urne la începutul lunii viitoare, conservatorii britanici vor înregistra cea mai categorică înfrângere din istoria modernă a partidului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro