VIDEO O companie chineza care a copiat deja iPhone 5 ar putea da Apple in judecata pentru patente
Compania chineza GooPhone, inregistrata in Hong Kong, care a creat o copie ieftina a iPhone 5 inaintea lansarii smartphone-ului, programata saptamana viitoare, afirma ca a patentat design-ul si ca va da in judecata Apple daca iPhone 5 va fi pus la vanzare in China, relateaza Mediafax.
Producatorul chinez a copiat in design-ul GooPhone i5, care foloseste sistemul de operare Android, detaliile despre iPhone 5 aparute in presa, potrivit site-ului Gizmodo.
Compania argumenteaza ca smartphone-ul sau a fost primul pe piata, astfel ca i5 este originalul, iar iPhone 5 al Apple este copia.
Potrivit GizChina.com, specificatiile GooPhone i5 sunt: Nvidia Tegra 3 quad-core 1.4Ghz CPU, 1GB RAM, Android 4.0 ICS cu tema iOS 6, camera de 8 megapixeli si ecran de 4 inci.
Apple a castigat, la sfarsitul saptamanii trecute, intr-o instanta federala din California, unul dintre cele mai urmarite procese impotriva rivalului Samsung. Juratii au hotarat ca mai multe produse ale companiei sud-coreene incalca sase brevete ale Apple in zona designului si interfetei si a cerut Samsung sa plateasca daune de 1,05 miliarde dolari.
Compania americana a fost nevoita in aceasta vara sa plateasca 60 milioane de dolari intr-o intelegere care a pus capat unei dispute cu compania chineza Proview International Holdings privind dreptul de proprietate asupra marcii „iPad” in China.
Apple a platit in 2009 suma de 35.000 de lire sterline (54.800 de dolari) diviziei din Taiwan a Proview pentru dreptul de a folosi marca iPad in China. Grupul Proview a venit cu argumentul ca divizia din Taiwan nu avea dreptul sa tranzactioneze marca, ci numai divizia din Shenzhen, care detinea drepturile.