VIDEO O „minge de foc” misterioasă, filmată deasupra Scoției și Irlandei de Nord
Peste 200 de notificări au fost primite de la persoane care au raportat prezenţa unei „mingi de foc” misterioase care a traversat cerul în timpul nopţii deasupra Scoţiei şi Irlandei de Nord, relatează joi BBC și The Irish Times, potrivit Agerpres.
Reţeaua Meteor din Marea Britanie a anunţat că a început să primească notificări în legătură cu o „minge de foc” observată pe cer în timpul nopţii şi că „investighează pentru a stabili dacă obiectul a fost un meteorit sau resturi spaţiale”, adăugând că majoritatea rapoartelor provin din Scoţia şi Irlanda de Nord.
have i just seen a meteor fly over Johnstone?? pic.twitter.com/lPK14hTzxl
— dn (@dannynellx) September 14, 2022
Danny Nell, în vârstă de 21 de ani, îşi plimba câinele în Johnstone, la vest de Paisley şi Glasgow, când a văzut mingea de foc.
„Îmi plimbam câinele, era aproape ora 22:00, când am văzut o lumină puternică pe cer şi mi-am scos telefonul şi am filmat”, a declarat bărbatul din Glasgow pentru agenţia de presă PA.
„La început m-am gândit că poate fi un foc de artificii pentru că sunt multe partide de fotbal în Scoţia, dar mi-am dat seama rapid că nu era vorba despre asta şi am scos telefonul să văd dacă pot să surprind momentul”, a adăugat el.
Ce spune un om de știință despre „mingea de foc”
Steve Owens, astronom şi comunicator ştiinţific la Glasgow Science Centre, a afirmat că a văzut „mingea de foc” în timp ce trecea deasupra Scoţiei miercuri seara.
„A fost incredibil. Stăteam în camera de zi exact la ora 22:00 noaptea trecută şi am văzut pe fereastră, spre sud, această minge de foc luminoasă, acest meteorit care străbătea cerul şi mi-am dat seama că a fost ceva special. Nu era perfect vizibil. Am putut vedea că se fragmentează, s-au desprins bucăţi mici din el”, a spus Steve Owens.
El a adăugat că este posibil ca obiectul să fi aterizat, însă este „foarte puţin probabil” să fi aterizat în Scoţia.