VIDEO O preselectie pentru America's Next Top Model s-a terminat cu scene de panica si lesinuri
O preselectie care a avut loc in New York pentru show-ul TV America’s Next Top Model a luat o intorsatura urata, sase femei fiind ranite si trei oameni arestati dupa ce panica a izbucnit printre tinerele aspirante la cariera de model, anunta BBC News.
Sute de femei asteptau la coada in fata unui hotel din Manhattan, sperand sa fie selectate pentru show-ul conceput si gazduit de fostul supermodel Tyra Banks, care oferea ca premiu un contract cu o celebra casa de moda.
Politia a anulat preselectia, dar nu a putut preciza pana in prezent ce anume a cauzat panica.
Martori oculari afirma ca lucrurile s-au inrautatit si mai mult in momentul in care un om s-a aruncat in mijlocul tinerelor incercand sa le fure posetele.
La finalul evenimentelor, pe strada erau imprastiate haine si pantofi, pierdute de tinerele aspirante in incercarea de a scapa din multime.
Unele dintre femei se asezasera la coada inca din timpul noptii, cu scaune si saci de dormit, pentru a nu rata sansa de a deveni celebre.
Politia a arestat doua femei si un barbat, sub acuzatia de incitare la revolta.