VIDEO: O telenovela turceasca provoaca furtuna in lumea araba
O telenovela turceasca, un esec la lansarea sa in Turcia, in urma cu trei ani, a provocat o adevarata furtuna in lumea araba, dupa ce a inceput sa fie difuzata de canalul de televiziune saudit MBC, la inceputul acestui an, transmite Reuters.
„Noor” a devenit imediat un succes, generand un aflux de turisti in Turcia, printre care se numara inclusiv fete regale. Succesul este datorat, in primul rand, actorului principal – Noor (Lumina). Tanarul, blond, cu ochii albastri a provocat inclusiv divorturi in Arabia Saudita.
Turcia asteapta in acest an 100.000 de turisti din Arabia Saudita, inclusiv pe sotia regelui Abdullah, Hissa al-Shaalan. „Cresterea numarului de turisti, de la 41.000 anul trecut la 100.000 in 2008 arata ca serialul este un adevarat fenomen”, afirma un diplomat turc.
Femeile, principalul public
„Succesul imens de care s-a bucurat in lumea araba dovedeste cat de mult au in comun culturile noastre”, spune unul dintre producatorii turci.
Marea majoritate a spectatorilor sunt insa femei, iar ele explica devotamentul pentru serial prin incercarea de a evada din casnicii sufocante si lipsite de dragoste.
„Barbatii nostri sunt grosolani si neinduplecati. Ma trezesc si vad un barbat rece care sta intins langa mine, ma uit pe fereastra si nu vad decat nisipul. In Noor vad, in schimb, oameni frumosi si sentimentele frumoase pe care le impartasesc”, a declarat o tanara saudita de 26 de ani, sub protectia anonimatului.