Sari direct la conținut

VIDEO Obiectiv Marte: China a lansat o sondă spre planeta roșie

HotNews.ro
VIDEO Obiectiv Marte: China a lansat o sondă spre planeta roșie

China a lansat joi o sondă care va parcurge un lung drum până la Marte, în plină rivalitate diplomatică și tehnologică cu Statele Unite, scrie AFP.

Dispozitivul a fost propulsat de o rachetă care a decolat de la centrul de lansări din Wenchang, pe insula tropicală Hainan (sud)

Sonda nu va ajunge înainte de 2021, urmând a călători circa șapte luni, pe un traseu de minim 55 de milioane de kilometri.

China speră, prin acest proiect, să realizeze aproape tot ce au reușit SUA în mai multe misiuni marțiene din anii 1960: să amplaseze sonda pe orbită, să trimită un dispozitiv pe Marte, unde urmează a fi lansat un mic robot teleghidat pentru analize la suprafață.

„Este evident un eveniment marcant pentru China. Este pentru prima oară când se aventurează atât de departe în sistemul solar”, spune Jonathan McDowell, astronom la Centrul Centre Harvard-Smithsonian pentr astrofizică din Statele Unite.

Dacă va reuși, va fi pentru prima oară când un robot teleghidat care nu este american ar funcționa pe Marte, subliniază Chen Lan, analist la GoTaikonauts.com, specializat în programul spațial chinez.

Robotul are o greutate de peste 200 kg și este echipat cu patru panouri solare, urmând a fi operațional trei luni.

China nu este singura țară care profită de actuala distanță redusă Terra – Marte pentru a propulsa o sondă spre planeta roșie: Emiratele Arabe Unite au lansat o sondă luni iar Statele Unite urmează să facă același lucru în 30 iulie.

O concurență China-SUA care aduce aminte de cursa spațială dintre URSS și Statele Unite în epoca Războiului Rece.

Fără Rusia

China a investit miliarde de euro în programul său spațial, pentru a prinde din urmă Europa, Rusia și SUA și a trimis primul astronaut în spațiu în 2003.

China lansează acum sateliții proprii dar și pentru alte țări și a terminat de amplasat în iunie constelația sistemului său de navigație Beidu – rivalul GPS-ului american.

Gigantul asiatic prevede de asemenea să asambleze o mare stație spațială până în 2022 și speră să trimită oameni pe Lună în circa zece ani.

China a mai trimis o sondă spre Marte în 2011, într-o misiune comună cu Rusia. Dar tentativa a eșuat și Beijingul a decis să continue singur aventura.

Care sunt șansele de reușită?

„Este foarte ambițios pentru un prim test. Până la punctul în care aș fi surprins dacă misiunea va fi o reușită totală”, crede Jonathan McDowell.

„Sunt 50-50”, afirmă Chen Lan. „China va eșua poate de această dată. Dar va reuși într-o zi. Deoarece are voința, determinarea și suficiente resurse financiare și umane pentru a reuși.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro