VIDEO Podul suspendat de la Brăila: a fost montat ultimul tablier. Cum arată acum „Golden Gate-ul” de peste Dunăre
Montarea ultimului tablier al Podului suspendat de la Brăila s-a încheiat. Începând de săptămâna viitoare, peste 200 de sudori vor lucra la fixarea definitivă a segmentelor care cântăresc împreună peste 22.000 de tone, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Astăzi am ridicat ultimul segment de tablier, al 86-lea element constructiv al acestui proiect. Încheiem o etapă extrem de importantă din acest proiect, după care va urma cea de sudură a tablierului. Momentan, tablierul este montat în sistem de prindere provizoiu, după care va urma partea de sudură, prevăzută să pornească la începutul lunii iulie. După ce vom finaliza procesul de realizare a geometriei finale, cu sudura efectivă, se va aplica hidroizolaţia pe partea de tablier, pe partea de suprastructură, urmând apoi să asfaltăm toată lungimea podului, până la ancoraj. Suntem într-un ritm accelerat, pentru a îndeplini termenul asumat, respectiv luna decembrie a acestui an”, a declarat reprezentantul antreprenorului, ing. Viorel Eşanu.
Potrivit inginerul Viorel Eşanu, probele de siguranţă vor începe imediat ce podul va fi finalizat, respectiv după ce va fi instalat parapetul, realizat marcajul şi montate sistemele de siguranţă şi de iluminat.
Traficul bicicliștilor și pietonilor, restricționat
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Serbănescu, a declarat că accesul pe pod al pietonilor şi bicicliştilor pe podul de la Brăila se va face în anumite condiţii de siguranţă, cu precizarea că inclusiv traficul auto va fi condiţionat de vreme, podul fiind prevăzut cu sisteme automatizate de închidere a circulaţiei în situaţii de ceaţă, viscol şi vânt puternic.
„Podul de la Brăila este prevăzut cu posibilitatea tranzitării de către biciclişti şi de către pietoni. El, structural, va putea permite acest tip de tranzit. Dar, pentru că podul se află la o anumită înălţime, unde sunt curenţi de aer puternici, se recomandă şi vom recomanda evitarea acestei tranzitări, pentru a nu pune în pericol viaţa bicicliştilor şi a pietonilor. În general, podul în sine pentru acces auto nu va fi deschis tot timpul. El are sisteme automatizate şi, în situaţia în care este ceaţă, viscol, vânt foarte puternic, podul se va închide automat, pentru a nu pune în pericol viaţa participanţilor la trafic. Podul, în sine, are un specific al lui. El are o înălţime de 38 de metri. Coroborat cu curenţii de pe Dunăre, cu ceaţa care este specifică zonei de Dunăre, cu condiţiile de iarnă se pot crea premisele unor situaţii riscante pentru cetăţeni. Tocmai de aceea, deşi podul permite tranzitul pietonal şi pe cel al bicicliştilor, acest tip de tranzit nu va fi permis în toate condiţiile. Ar putea fi anumite perioade în care ar putea fi tranzitat de biciclişti sau de pietoni, dar nu întotdeauna”, a declarat Alin Serbănescu.
Podul de la Brăila – „Golden Gate-ul” de peste Dunăre
Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.970 de metri și o deschidere centrală de 1.280 de metri.
„La momentul finalizării va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii”, notează Compania de Drumuri.
Cele două turnuri ale Podului ating o înălțime de 192 metri și sunt practic cele mai înalte construcții din România (dincolo de coșuri de fum sau antene).
Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.
- Drumul principal Brăila – Jijila. Va avea o lungime de 19,095 Km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete.
- Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin. Cu o lungime de 4,328 km, acest drum va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.
Click pe planuri pentru a le deschide mai mare, într-o fereastră separată:
–-
Podul peste Dunăre de la Brăila
Lungime: Pod + Drum Brăila – Jijila (19 Km) , Drum legătură DN22 Smârdan Măcin (4,3 km)
Valoare: 1,99 mld lei (fără TVA)
Constructor: Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure System (Japonia)
Contract semnat: 15.01.2018
Lucrări începute: decembrie 2018
Termen finalizare: 2022 (pentru pod), 2023 (pentru drumuri)