Sari direct la conținut

VIDEO Politica si presa in SUA: Cum a negociat Murdoch un "armistitiu" in razboiul Obama-Fox News

HotNews.ro

Magnatul media Rupert Murdoch a contribuit direct la o tentativa de armistitiu intre Barack Obama si reteaua de televiziune Fox News, cunoscuta drept una dintre cele mai critice companii media in ceea ce-l priveste pe candidatul democrat la presedintia SUA, afirma autorul unei biografii a lui Murdoch, Michael Wolff, in editia pe luna octombrie a revistei Vanity Fair, citata de The Guardian. „El (Obama – n.r.) va vinde mai multe ziare”, ar fi spus la un moment dat Murdoch, cunoscut pentru iesirea sa din mai a.c., cand si-a exprimat simpatia fata de democrat si nemultumirea fata de candidatul republican John McCain.

Potrivit autorului Michael Wolff, Murdoch ar fi incercat in repetate randuri sa intre in contact cu Barack Obama, prin intermediul familiei Kennedy. Obama ar fi respins primele demersuri din cauza felului in care Fox News, sub conducerea lui Roger Ailes, cunoscut „locotenent” al lui Murdoch in imperiul media News Corporation, ar fi tratat in mod negativ si partinitor campania sa electorala.

In cele din urma, Murdoch a reusit sa obtina o intalnire secreta cu Obama la Hotelul Waldorf-Astoria din New York, potrivit lui Wolff. La intalnire, care a avut loc la inceputul verii, a fost prezent si Roger Ailes. Daca Murdoch si Obama s-au inteles bine, nu la fel au stat lucrurile in discutiile dintre Obama si seful Fox News, dar, in cele din urma, s-a ajuns „pentru moment la o tentativa de armistitiu, care ar putea sau nu sa aiba o imensa semnificatie istorica”, scrie biograful lui Murdoch.

Sfat de mogul media

In ceea ce-l priveste pe Murdoch, care i-a cunoscut pe toti presedintii americani de la Harry Turman incoace, acesta a avut sa-i impartaseasca lui Obama un singur gand, scrie Wolff: „Nimeni nu are prea mult timp sa creeze o impresie. Leadership-ul tine de ceea ce faci in primele sase luni” de la numirea in funcita de presedinte.

Tot Wolff mai scrie ca Murdoch l-ar fi sfatuit sa-l voteze, in cadrul alegerilor primare din New York, pe cel care avea sa fie desemnat oficial candidatul democrat la presedintia SUA, argumentul fiind ca Obama „vinde mai multe ziare”.

Flerul lui Murdoch a fost confirmat la Conventia Democratilor de zilele trecute, unde, potrivit The Guardian (http://www.guardian.co.uk/media/2008/sep/02/tvratings.democrats2008), discursul lui Barack Obama a atras in SUA o audienta mai mare decat ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, finala din acest an a show-ului American Idol sau Premiile Oscar. Nu mai putin de 38,4 milioane de telespectatori au urmarit discursul lui Obama de joia trecuta, prin care acesta a acceptat nominalizarea sa drept candidat democrat la presedintia SUA. Discursul a fost, totusi, difuzat live pe majoritatea retelelor importante de televiziune, pe cand Olimpiada, finala American Idol si Oscarurile au fost difuzate de cate o singura retea americana.

VIDEO: Atacurile Fox News la adresa lui Obama

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro