Sari direct la conținut

​VIDEO Portalul eRomania sau cum sa nu faci istorie cu serviciile de e-guvernare

Lansarea eRomania, Foto: AGERPRES
Lansarea eRomania, Foto: AGERPRES

Va mai amintiti de eRomania, sistemul national integrat pentru servicii publice online in care autoritatile estimau ca vor aloca 500 de milioane euro pana in 2013 pentru a pune la dispozitia romanilor 600 de servicii electronice? Din luna iunie 2009 cand a fost lansat ca si concept si pana in prezent nu s-a facut nimic. Nimic care sa se vada. Ministerul Comunicatiilor sustine insa ca pana la jumatatea acestui an va fi lansata prima componenta eRomania, un portal dezvoltat de Omnilogic care va oferi 20 de servicii publice online. HotNews.ro a realizat o scurta istorie a acestei solutii propuse de autoritati pentru o guvernare eficienta, solutie care pana acum nu poate fi decat un exemplu negativ.

VIDEO Povestea eRomania, solutia care ar fi trebuit sa interconecteze intreaga administratie publica din Romania:

Cele 20 de servicii publice online ce ar trebui oferite de Omnilogic pana la mijlocul acestui an:

1. Serviciul pentru recuperarea masinilor ridicate: Serviciul se adreseaza cetatenilor ale caror masini au fost ridicate de catre autoritatile locale, ca urmare a parcarii lor in locuri neadecvate. Utilizand acest serviciu, cetatenii pot verifica online in ce parc auto a fost gazduita masina ridicata, sumele aferente perioadei de gazduire si institutia careia ii sunt datorate aceste sume.

2. Serviciul pentru verificarea disponibilitatii spatiilor de parcare de resedinta: Prin intermediul acestui serviciu, cetatenii vor avea posibilitatea de a consulta online locurile de parcare din vecinatatea locatiilor de resedinta, de a verifica disponibilitatea acestora precum si facilitatea de a le rezerva.

3. Serviciu pentru locuri de munca din sectorul public: Acest serviciu se adreseaza cetatenilor care sunt in cautarea unui loc de munca in sectorul public. In acest scop, serviciul permite consultarea ofertelor de joburi din mediul public, a conditiilor ce trebuie indeplinite pentru a candida pentru anumite posturi, depunerea online a CV-urilor si dosarelor de candidatura.

4. Serviciu despre sistemul de pensii din Romania: Serviciul se adreseaza cetatenilor care vor sa se informeze cu privire la categoriile de pensii din sistemul public, pensii de serviciu, pensii obligatorii administrate privat, acte normative in vigoare etc.

5. Serviciu despre programe de formare profesionala: Prin intermediul acestui serviciu cetatenii au posibilitatea de a cauta un program de formare profesionala (criterii de cautare: furnizor, judet, domeniu, tip program – calificare, recalificare, specializare etc). De asemenea pot afla detaliile de contact ale furnizorilor de Formare Profesionala autorizati.

6. Serviciu despre sistemul de credite si burse de studii: Acest serviciu ofera informatii despre bursele si creditele de studii gestionate la nivel guvernamental. Serviciul se adreseaza celor care:

– apartin de o institutie de invatamant sau de cercetare din subordinea Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, precum: elevi, studenti, masteranzi, doctoranzi, doctori, medici rezidenti, cadre didactice titulare, cercetatori;

– artisti membri ai uniunilor de profil din Romania;

– personal incadrat in autoritati si institutii publice, precum si in alte institutii de drept public din Romania.

7. Serviciu despre Programe de formare pentru personalul didactic: Prin intermediul acestui serviciu sunt puse la dispozitia cadrelor didactice informatii despre programele de formare profesionala in derulare la care se pot inscrie: vizite de studiu, vizite de pregatire, seminarii, programul Erasmus, documente necesare si criterii de eligibilitate.

8. Serviciu despre securitate sociala pentru lucratorii migranti: Serviciul pune la dispozitia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate informatii despre legislatie, sistemele de securitate sociala din tarile UE.

9. Serviciu despre cum sesisez Protectia Consumatorului: Prin intermediul acestui serviciu cetateanul este informat despre: Cum se poate depune o reclamatie. Cine poate depune o reclamatie la ANPC. Informatii de contact pentru Comisariatele Judetene pentru Protectia Consumatorilor.

10. Informatii despre instantele de judecata: Serviciul pune la dispozitia cetatenilor informatii despre instantele de judecata din toata tara (cautare dupa locatie- judet, tip instanta – curti de apel, tribunal, judecatorii.

11. Registru electronic al serviciilor sociale: Prin intermediul acestui serviciu cetateanul este informat despre furnizorii acreditati de servicii sociale dintr-un anumit judet si serviciile oferite de acestia.

12. Serviciu despre vize si servicii consulare: In cadrul acestui serviciu sunt oferite catre cetatean informatii despre: Regimul de vize, Acte normative, Documente de calatorie, Pasaportul simplu electronic, Redobandirea cetateniei romane, Renuntarea la cetatenia romana, Prelucrarea datelor personale, Asistenta consulara europeana, Formulare consulare, Taxe consulare etc.

13. Proiecte publice: Serviciile de informare a cetatenilor cu privire la proiectele publice derulate de administratiile centrale si locale.

14. Serviciul de informare cu privire la patrimoniul romanesc pentru UNESCO: Acest serviciu ofera informatii cu privire la monumentele din Romania inscrise in Lista Patrimoniului Mondial – UNESCO.

15. Serviciul pentru sfaturi de calatorie in afara Romaniei: Prin intermediul acestui serviciu, cetatenii pot fi informati despre restrictii in vigoare cu privire la calatoriile in anumite zone/tari datorate unor evenimente politice, conditii meteorologice, epidemii etc.

16. Serviciul despre informatii fiscale si bilanturi persoane juridice: Prin intermediul acestui serviciu orice cetatean poate obtine informatii despre situatia financiara a unei societati comerciale.

17. Servciul de informare cu privire la asiguratorii si brokerii de asigurare din Romania: Pe baza unor criterii de selectie ca – judet, localitate etc. pot fi obtinute informatii desre asiguratorii si brokerii de asigurare acreditati.

18. Serviciul de programari la Registrul Auto Roman: Acest serviciu ofera informatii si permite programarea la RAR.

19. Calator in Romania: Acest serviciu se adreseaza tuturor cetatenilor care doresc sa afle cat mai multe informatii turistice despre Romania precum: informatii referitoare la cazare, masa, divertisment sau atractii turistice din Romania.

20. Turismul balnear in Romania: Serviciul ofera informatii referitoare la turismul balnear in Romania. Utilizandu-l cetatenii pot afla care sunt statiunile balneare din Romania, atractiile turistice din imprejurimile acestora, hotelurile care ofera servicii de tratament balnear.

Sursa: Ministerul Comunicatiilor (MCSI).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro