VIDEO Premiera in lumea stiintifica: Fuziunea a doua stele neutronice a fost observata de oamenii de stiinta
Pentru prima oara, oamenii de stiinta au putut observa fuziunea a doua stele neutronice, unul dintre cele mai bine pazite secrete ale Universului, un veritabil „foc de artificii” a carui observare a inceput prin detectarea undelor gravitationale, anunta AFP.
„Ce este minunat este ca am vazut cum s-a derulat tot procesul: am vazut stelele neutronice cum se apropie, cum se invart din ce in ce mai repede una in jurul celeilalte, am vazut coliziunea, apoi materia, ramasitele imprastiate peste tot”, a declarat Benoit Mours, director de cercetare la CNRS.
Aceasta observare inedita aduce raspunsuri la mai multe „mistere” stiintifice: oamenii de stiinta au putut rezolva chestiunea originii aurului pe Pamant si sa calculeze viteza expansiunii universului.
In 17 august, timp de 100 de secunde, undele gravitationale au ajuns pana la detectoarele american Ligo si european Virgo, dand alerta. In spatele acestui semnal, diferit de cele observate precedent, doua stele neutronice sunt pe punctul de a fuziona. In orele si zilele urmatoare, alti „mesageri” vin din spatiu: raze gama, raze X, ultraviolete si infrarosii.
„E o premiera sa observi acelasi fenomen cosmic prin unde gravitationale si lumina”, spune Benoit Mours.
Stelele neutronice sunt cele mai dense obiecte din cosmos, cu o masa cuprinsa intre 1,1 si 1,6 ori masa Soarelui. Daca am putea umple o lingurita cu continutul unei stele neutronice, ar cantari de 100.000 de ori mai mult decat Turnul Eiffel.
Aceste mici corpuri sunt vestigiile unor stele mai mari. La finalul vietii, stelele foarte masive explodeaza violent. Odata aceasta explozie terminata (un fenomen denumit supernova), raman obiecte extrem de dense (gauri negre sau stele neutronice).
Uzinele de metale
Stelele observate in august aveau marimea unui oras precum Londra si se invarteau una in jurul celeilalte in constelatia Hidra, la o distanta de 130 de milioane de ani lumina, arata CNRS, intr-un comunicat.
„Stelele neutronice ating temperaturi extrem de mari, poate de un milion de grade. Ele sunt de asemenea foarte radioactive, campurile magnetice sunt foarte intense si sunt fatale pentru oricine s-ar putea apropia”, a explicat Patrick Sutton, seful echipei de fizica gravitationala a universitatii din Cardiff. „Reprezinta fara indoiala mediul cel mai ostil din univers”.
In timpul observarii acestui fenomen, cercetatorii au putut defini o noua modalitate de masurare a vitezei expansiunii Universului si au putut confima ca gravitatia se propaga cu viteza luminii, asa cum a prezis Albert Einstein.
Aceasta observatie a permis de asemenea gasirea unei solutii la enigma originii elementelor cele mai grele din Univers precum plumbul, aurul sau platina. Potrivit studiilor, fuziunile stelelor neutronice sunt adevarate „uzine de elemente grele”, pe fondul abundentei neutronilor.
Aceasta descoperire face obiectul a circa zece studii publicate luni in cele mai prestigioase reviste stiintifice, precum Nature si Science. Mai multe conferinte au avut loc simultan la Washington, Paris, Londra si Berlin.
Fuziunea stelelor neutronice a fost prezisa de modele.
Noua capacitate a cercetatorilor de a detecta undele gravitationale (din 2015) a permis localizarea acestui fenomen. Aceasta detectare, salutata de premiul Nobel pentru fizica in acest an, a deschis un nou capitol pentru astronomie.
Nu mai putin de 1.200 de oameni de stiinta colaboreaza la detectoarele Ligo si Virgo si peste 70 de observatoare de pe Pamant au urmarit aceasta fuziune.