Sari direct la conținut

VIDEO: Punctul vulnerabil al aplicației Duplex – conversațiile naturale

HotNews.ro

Duplex este noul sistem Google de inteligentă artificială (AI) cu funcție de vorbire care stabilește întâlniri și îndeplinește alte sarcini administrative, precum un recepționer sau un asistent uman. Vocea sună destul de real – este puțin sacadată, pe fundal se disting anumite sunete și pauze, dar în cea mai mare parte are intonația cuiva ușor timorat, scrie Motherboard.

Este parțial înfiorător deoarece sună similar cu modul în care vorbim, dar mai ales pentru că am putea să nu distingem dacă vorbim cu un om sau cu un aparat.

Duplex, la fel ca multe sisteme de vorbire AI de pe piața din ziua de azi, este limitat la domenii fixe – seturi simple de întrebări la care poate răspunde cu ușurință, cum ar fi: „Cât e ceasul?” Și „Care este numele tău?”

„Duplex poate să efectueze conversațîi naturale numai după ce a fost instruit profund în astfel de domenii”, potrivit postării de pe Google AI Blog. „Nu poate face conversații generale”.

Punctul slab al sistemului este improvizația. Dacă îi sunt puse întrebări în afara scenariilor sociale stabilite, cu care știe să lucreze, este cel mai rapid mod de a stabili dacă vorbiți cu un robot sau cu o persoană adevărată.

„Pune o întrebare care este un nonsens sau pe marginea subiectului și algoritmul Duplex se va clătina suficient cât să dezvăluie că este un robot”, spune David Gunkel, profesor la Northern Illinois University.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro