Sari direct la conținut

​​VIDEO Queen si Adam Lambert, o lectie despre muzica si magie in Piata Constitutiei

HotNews.ro
​​VIDEO Queen si Adam Lambert, o lectie despre muzica si magie in Piata Constitutiei

Queen si solistul american Adam Lambert au sustinut, marti seara, o lectie de muzica de nota zece in Piata Constitutiei din Bucuresti. Pentru prima oara in Romania in aceasta formula, muzicienii au adus in jur de 20.000 de oameni laolalta, iar impreuna l-au sarbatorit pe Freddie, pentru ca “numai un singur om poate fi numit Freddie Mercury”, a spus chiar Adam Lambert. “Eu nu sunt si nici nu incerc sa fiu Freddie, dar il iubesc la fel de mult ca voi”. Concertul a fost un tribut emotionant adus lui Mercury. Pana si lui i-ar fi dat o lacrima.

Pe langa lectia de muzica pe care au oferit-o Queen si Adam Lambert, acestia le-au aratat romanilor si ce inseamna respectul pentru fani si punctualitatea.

Programat pentru ora 21.00, concertul a inceput la ora 21.05. Un lucru rar intalnit in spectacolele de muzica de la noi din tara, unde se intarzie cel putin jumatate de ora sau chiar o ora.

Show-ul a inceput in forta cu piesa “The Hero”, iar daca multa lume era sceptica in privinta lui Adam Lambert, acesta a reusit sa cucereasca publicul imediat cum a urcat pe scena.

Inca vreo trei cantece i-au mai trebuit lui Lambert pana sa convinga cu adevarat publicul. Momentul in care solistul american a primit cele mai multe aplauze a fost atunci le-a facut o confesiune spectatorilor. Dupa 9 piese interpretate, timp in care si-a schimbat de doua ori ochelarii, a cantat de pe un tron – ca un adevarat rege ce este -, a baut vin dintr-un pocal si zis un “Buna seara, Bucuresti!,” Adam a spus ceea ce multi au gandit.

“In seara asta haideti sa nu vorbim despre ceea ce gandim cu totii. Freddie Mercury e numai unul. Eu nu sunt si nici nu incerc sa fiu Freddie, dar il iubesc la fel de mult ca voi. Haideti sa-i sarbatorim pe Freddie si Queen impreuna!”

In aplauzele si tipetele spectatorilor, Queen si Adam Lambert au cantat “Don’t Stop Me Now”. Inainte de asta, piesa „Another One Bites The Dust” a transformat Piata Constitutiei intr-un mare ring de dans. Liceeni, domni si doamne imbracati elegant sau rockeri autentici, cu totii au cantat si s-au miscat odata cu Adam Lambert.

Au urmat cantecele „Fat Bottomed Girls”, „Play The Game” și „Killer Queen”.

Foarte carismatic, expresiv si cu miscari de actor de Broadway, Lambert le-a dezvaluit, marti seara, spectatorilor ca nu este indragostit, dar ca si-ar dori acest lucru.

“S-ar putea sa ma indragostesc de voi toti!”

Interventia lui Lambert a venit chiar inainte de piesa “Somebody to Love”.

Brian May a precizat ca de multi ani Queen si-a dorit sa vina in Romania, dar modul in care trupa a fost primita in 2016, este de-a dreptul incredibil.

Lasandu-si chitara pentru o clipa, May a adus pe scena un selfie-stick si a imortalizat momentul, pozandu-se cu spectatorii.

A urmat apoi unul dintre cele mai emotionante episoade ale spectacolului. Brian May a interpretat varianta acustica a melodiei “Love of My Life”.

“Este incredibil, nu mai am cuvinte. Sa cantam cu totii si cu siguranta se va intampla ceva magic”, a spus chitaristul.

Magia a venit, toata Piata Constitutiei a rasunat, iar in clipa in care pe proiectoare au aparut imagini cu Freddie Mercury, Piata Constitutiei parca s-a metamorfozat intr-o singura persoana careia i s-a facut pielea de gaina. Pana si lui Freddie i-ar fi dat o lacrima.

Imediat s-a trecut de la lacrimi la extaz cand Roger Tayler a interpretat piesa “A Kind Of Magic”. Intreg concertul a fost unul magic.

Artistii i-au adus un omagiu si lui David Bowie, caruia i-au dedicat melodia “Under Pressure”; si pentru ca se simtea “un pic nebun de la caldura”, Lambert a cantat piesa “Crazy Little Thing Called Love”.

Cei care au fost la concert, cu siguranta nu vor uita interpretarea melodiei “Who Wants To Live Forever”. Lambert a cantat din toti rarunchii, sa se auda pana la Freddie, iar numarul a fost insotit de un joc de lumini de-a dreptul spectaculos.

Cel mai bun moment al spectacolului a fost de departe solo-ul de chitara al lui Brian May. Iarasi merita aplaudate proiectiile si jocurile de lumini. May s-a ridicat pe o barna reusind sa ne hipnotizeze pe toti, trimitandu-ne, pret de cateva minute, in Cosmos. Pentru cei care nu stiati, Brian May are doctorat in astrofizica si a colaborat cu NASA.

Au urmat cantecele “Tie Your Mother Down”, „Bohemian Rhapsody”, iar pentru final Queen si Adam Lambert au pastrat piesa “Radio Ga Ga”.

Dupa aproximativ o ora si 45 de minute, muzicienii au parasit scena, dar s-au intors la bis, Adam Lambert purtand pe cap o coroana bine meritata. Ultimele doua piese din show au fost “We Will Rock You” si “We Are The Champions”.

Un spectacol mult peste asteptari. Queen, Adam Lambert, jos palaria!

Trupa britanica de muzica rock Queen a fost infiintata la inceputul anilor ’70. A lansat 15 albume de studio care s-au vandut in peste 150.000.000 de exemplare in toata lumea. Dupa disparitia lui Freddie Mercury din 1991, Brian May si Roger Taylor au continuat sa cante. Cu Adam Lambert au inceput colaborarea in 2009. Au urmat numeroase concerte sold-out in Statele Unite, America de Sud si Europa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro