Sari direct la conținut

VIDEO Reportaj trucat la Realitatea TV sau farsa unui cameraman de la Digi24 TV ?

HotNews.ro

Un conflict s-a iscat intre reporterul Realitatea TV, Adrian Boioglu si cameramanul Digi24, Marius Pantu. Scandalul mediatic a luat amploare dupa ce in timpul unei transmisii in direct de la Constanta o persoana a fost surprinsa in cadru aruncand cu nisip in spatele corespondentului. Reporterul de la Realitatea TV a fost acuzat ca a regizat furtuna pentru a dramatiza situatia.

Adrian Boioglu s-a aparat mentionand ca stirea nu a fost regizata si ca faza cu nisipul a fost o gluma proasta a cameramanului Digi24: „A fost o gluma proasta a cameramanului de la Digi TV”. In replica, cameramanul Digi24, Marius Pantu spune ca nu a facut nicio gluma proasta si ca el nu este barbatul surprins in cadru: „Nu sunt eu in imagini, nu am facut nicio gluma proasta colegilor mei, Poate era un turist”.

Vezi aici interventia in direct de unde a plecat tot conflictul

Explicatia reporterului:

Nu este gafa de proportii, ci o gluma proasta facuta de cameramanul Digi TV, Corespondent la Constanta, Marius Pantu.

Situatia s-a petrecut in felul urmator: Live-ul de la ora 16:00 pe care l-am facut pentru Realitatea TV era urmat de unul similar facut de colegii de la Digi TV. Cameramanul Digi TV, Marius Pantu a plecat de linga trepiedul lui si s-a apropiat de zona in care faceam noi direct.

Cu citeva secunde inainte sa intram in Live, Marius Pantu a inceput sa dea cu piciorul in nisip. Nu a fost indemnat de nimeni (in niciun caz de mine sau de cameramanul meu) si doar a vrut sa faca o gluma proasta, spune el.

Atunci cind cameramanul meu a miscat camera de pe mine eu eram cu spatele la individul de la Digi TV. Nu am vazut ce facea el. Cameramanul meu era „orbit” de vantul destul de puternic si de nisipul care oricum venea in zona aia, asa ca nu a vazut ce apare pe LCD-ul camerei si nici pe Marius Pantu nu l-a vazut.

Cert este ca la TV s-a vazut cu totul altceva. Situatia nu a fost deloc regizata. A fost doar una dintre glumele proaste facute de Marius Pantu, cameramanul Digi TV.

Filmuletul in care este prezentat presupusul cameraman care a stanit furtuna

Pozitia integrala a Digi 24:

Digi 24 infirma acuzatiile corespondentului Realitatea TV la Constanta, Adrian Boioglu:

„Acela este locul nostru de transmisie si, in timp ce strangeam cablurile, colegii de la Realitatea aveau la randul lor o transmisiune in direct. Eu in acel moment eram concentrat sa strang cablurile, eram in criza de timp, ne grabeam catre un eveniment”.

„In plus pe imagini apare un barbat imbracat in pantaloni scurti iar eu in aceea zi am purtat o pereche de blugi si un tricou rosu. Nu sunt eu in imagini, nu am facut nicio gluma proasta colegilor mei. Poate era un turist”, concluzioneaza cameramanul Digi24, Marius Pantu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro