Sari direct la conținut

​​VIDEO Romania negociaza cu un producator de masini electrice deschiderea unei uzine. Ministrul Economiei, Costin Borc: Exista discutii la nivel incipient. Mai lipsea sa ma intrebati daca e o companie al carei nume incepe cu "T" si se termina cu "esla". S-ar putea

HotNews.ro
Costin Borc, Foto: Hotnews
Costin Borc, Foto: Hotnews

Romania are „discutii incipiente” pentru atragerea unui producator de masini electrice, a declarat intr-un interviu pentru HotNews.ro vicepremierul Costin Borc, ministru al Economiei. Intrebat daca e vorba despre o companie europeana sau una americana, Costin Borc a raspuns: „Mai lipsea sa ma intrebati daca e o companie al carei nume incepe cu „T” si se termina cu „esla”. S-ar putea. S-ar putea”.

Discutia despre eventuala atragere in Romania a unui producator de masini electrice a pornit de la programul guvernamental Rabla Plus lansat in urma cu o saptamina, program care prevede facilitati fiscale considerabile atit pentru cumpararea de masini electrice, cit si pentru crearea infrastructurii de alimentare.

Intrebat de reporterul HotNews.ro daca programul Rabla Plus un eventual sprijin pentru un producator de masini electrice in Romania, vicepremierul Costin Borc a raspuns „Evident”.

Fragmentul relevant din interviu:

Costin Borc: Programul Rabla clasic e un program care sprijina industria romaneasca. E in intentia lui sa ajute la imbunatatirea aerului inconjurator, pentru ca e un program sustinut de Ministerul Mediului, dar si sa sprijine industria auto – fie ea nationala, fie importurile – prin promovarea achizitionarii de masini noi.

Rep: Poate fi programul Rabla Plus si un eventual sprijin pentru un producator de masini electrice in Romania?

Costin Borc: Evident!

Rep: Vrea Romania sa atraga un producator de masini electrice?

Costin Borc: Evident.

Rep: Exista discutii?

Costin Borc: Exista ceva discutii la nivel incipient, dar evident ca mergem in sensul acesta. In plus impreuna cu Ministerul Finantelor ne uitam la o schema de defiscalizare a cercetarii – dezvoltarii, nu doar in industria auto, ci in general. Scadere de impozit, nu stim inca in ce forma, ne uitam. E bine ca exista deschidere de la Ministerul Finantelor, nu as fi spus-o fara acordul lor. Suntem destul de avansati din punct de vedere al conceptului, detaliile vor urma. Dar ideea este de a oferi un sprijin cum a fost inca de acum aproape 20 de ani de cind s-a introdus scutirea de impozit pentru IT… Nu cred ca e o masura care sa reduca incasarile la buget. Cred ca este o facilitate fiscala care daca e bine conturata si nu permite derapaje si e targetata pentru cercetare/dezvoltare/inovare poate sa aduca foarte mult.

Rep: Revin la negocierile pentru producator de masini electrice. E vorba despre o companie europeana sau americana?

Costin Borc: Mai lipsea sa ma intrebati daca e o companie al carei nume incepe cu „T” si se termina cu „esla”. S-ar putea. S-ar putea.

Ramaneti pe HotNews.ro pentru a vedea interviul integral VIDEO cu ministrul Economiei, Costin Borc. Interviul va fi publicat in cursul acestei zile

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro