Sari direct la conținut

​VIDEO S-a deschis „ciotul” A3 București – Șoseaua de Centură / Autostrada urbană cu giratoriu la Gherghiței și semafor la Petricani

HotNews.ro
Pipera - priveliste de pe A3, Foto: Captura Facebook
Pipera - priveliste de pe A3, Foto: Captura Facebook

Cei 6,5 km din autostrada A3 de la Șoseaua de Centură și până în zona Pipera/Petricani au fost deschiși circulației rutiere, la peste șase ani de când restul autostrăzii spre Ploiești a fost inaugurată. Autostrada urbană, cum a fost denumită ea pentru că intră până în Capitală, se va descărca în Șoseaua Petricani printr-o intersecție în „T”, semaforizată, iar pe parcurs va avea și un giratoriu la intersecția cu strada Gherghiței. Pe cei 6,5 km autostrada va avea trei benzi pe sens, fără bandă de urgență, va trece peste linia CFR București – Constanța și va mai avea un nod rutier cu strada Popasului.

  • Cei 3,3 km la care se lucrează de circa doi ani se vor alătura altor circa 3,2 km deja finalizați de dinainte, din apropierea strada Popasului și până la Centură. În total, cei circa 6,5 km de la Centură și până în șoseaua Petricani vor avea câte trei benzi pe sens (fără bandă de urgență) și două noduri: la intersecția cu Popasului și un sens giratoriu la intersecția cu strada Gherghiței.
  • La intersecția cu Șoseaua Petricani autostrada se va termina într-o intersecție în „T” semaforizată, cu bretele dedicate pentru virajul la stânga (atât de pe autostradă, cât și de pe Șoseaua Petricani)

Realizarea ultimilor 3,3 km din A3 spre Capitală a fost contractată în decembrie 2015, cu termen de finalizare noiembrie 2017. Cei 3 km se adaugă la cei circa 3,2 km de la Șoseaua Popasului până la Centură care au fost finalizați din 2015, dar nu sunt legați printr-o intersecție.

Contractul de proiectare și execuție pentru ultimii 3 km a fost atribuit Asocierii Asocierii Aktor – EuroContruct Trading 98 pentru 129.180.727,51 lei fără TVA.

Contractul vizează sectorul de autostrada București – Ploiești, km 0+000 (Intersecție Petricani) – km 3+325, Nod Centură București și Nod Moară Vlăsiei.

În iulie 2012 au fost deschiși traficului cei circa 60 de kilometri de autostrada de la Șoseaua de Centură și până la Ploiești, rămânând însă nefinalizați ultimii 6,5 km spre Capitală și nodurile rutiere.

Intersecția Șos. Petricani – A3:

Citește și:

HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada Transilvania: Încă 13 km lângă Târgu Mureș au fost deschiși după patru ani de la semnarea contractelor

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro