Sari direct la conținut

VIDEO S-a semnat un nou contract de autostradă. Circa 30 de km începuți și abandonați de Bechtel / De ce există riscul să fie un nou lot „muzeu”

HotNews.ro
A3 Biharia - Chiribis, Foto: Hotnews
A3 Biharia - Chiribis, Foto: Hotnews

Un tronson de 28,5km din autostrada Transilvania a fost contractat, vineri, pentru proiectare și execuție, după o licitație ce a durat aproape trei ani. Este vorba de tronsonul Biharia – Chiribiș, un tronson început de către Bechtel și abandonat ulterior. Același constructor care acum va semna contractul lucrează în prezent la tronsonul adiacent, de la Biharia la granița cu Ungaria, un segment de 5 km care va fi deschis anul acesta. Tronsonul va risca să rămână unul „muzeu” pentru că nu are, totuși, un nod rutier prevăzut în capătul dinspre Chribiș, lucrare care ține de lotul adiacent unde licitația a fost anulată și încă nu a fost relansată.

Vineri va fi semnat contractul de proiectare și execuție pentru 28,55 km de autostradă de la Biharia la Chiribiș, parte a segmentului Borș-Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania A3.

Contractul va fi semnat cu o asociere condusă de Trameco (Selina), același constructor care finalizează în acest an tronsonul adiacent, Biharia – Borș, care se va conecta la graniță cu o autostradă din Ungaria.

Semnarea contractului pentru A3 Biharia – Chiribiș vine după aproape trei ani de licitații și contestații în instanță. Oferta din 2018 cu care a câștigat asocierea condusă de Trameco a fost în 326.515.056,68 lei fără TVA, 6 luni proiectare, 18 luni execuție și 10 ani perioada de garanție.

Tronsonul Biharia – Chiribiș este unul dintre loturile începute încă de pe vremea contractului cu Bechtel, dar care a fost abandonat ulterior la un stadiu fizic de circa 5%, cu unele pile și structuri ridicate pe traseu.

În noul contract, de-a lungul traseului, vor fi construite sau finalizate 18 poduri, pasaje și viaducte.

VIDEO – Cum arată traseul A3 Chiribiș – Biharia, în urma lucrărilor începute de Bechtel (traseul lotului începe pe filmare de la minutul 8:34):

Traseul Subsecțiunii 3C2 începe în zona localității Sînlazăr (intersecția cu DN19E), respectiv km 30+550 pe traseul acestei Șubsecțiuni.

De remarcat că în acest capăt nu este inclus un nod rutier pe acest contract, iar drumul național DN19E (Chiribiș – Sălard – Biharia) va fi deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km în continuare traseului ce se desfasoara într-o zonă de câmpie, între localitățile Mișca și Chislaz.

Traseul trece apoi la sud de localitatea Poclusa de Barcău, se înscrie în lungul DN 19 E, între localitățile Sarsig și Hăucești și intersectează DJ 767 (Tiglead – DN19E) la km 39+950.

La km 40+980 traseul trece printr-o zonă de aria protejată Fegernic, pe o lungime de circa l00 m, intersectându-se apoi, la km 41+319, cu drumul comunal DC42.

De aici traseul autostrăzii trece la nord de localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local (la sud de Sălard) și continuă spre granița Romano-Ungară, intersectând DN 19 E, la km 55+100, drum național va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km.

Tronsonul se va lega la nodul rutier cu DN19 aflat acum în construcție, parte a tronsonului de la Biharia la graniță.

FOTO – Traseul A3 Biharia – Chiribiș (click pt mărire în tab separat):

Vezi și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro