VIDEO Salariul minim pe economie va fi majorat in acest an in doua etape, in februarie si iulie – surse
Salariul minim brut pe economie va fi majorat in acest an in doua etape, cu 50 lei de la 1 februarie, ajungand astfel la 750 lei, iar din luna iulie va urca la 800 lei, au declarat agentiei Mediafax surse oficiale. Decizia a fost luata de Guvern in urma consultarilor cu Fondul Monetar International.
„Salariul minim va creste in acest an la 800 lei, dar in doua etape: cu 50 lei incepand cu luna februarie si cu inca 50 lei din luna iulie”, au aratat sursele citate.
La inceputul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta a declarat ca la discutiile cu FMI privind bugetul pentru acest an va solicita majorarea salariului minim pe economie de la 700 de lei la 800 de lei, crestere care sa fie aplicata imediat dupa aprobarea proiectului de buget.
Proiectul de buget va fi aprobat miercuri de Guvern.
Programul de guvernare al USL prevede pentru perioada 2013-2016 cresterea salariului minim la 1.000 de lei.
Inspectia Muncii a transmis, luni, ca numarul salariatilor continua sa ramana peste cinci milioane, 536.839 dintre acestia fiind incadrati pe salariul minim pe economie.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/e496eb4ce57a5bea5a8b7f068ba69d31/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));