Sari direct la conținut

​​VIDEO Serbia: 180.000 de oameni au fost la festivalul Exit, cel mai mare eveniment european de la începutul pandemiei

HotNews.ro
​​VIDEO Serbia: 180.000 de oameni au fost la festivalul Exit, cel mai mare eveniment european de la începutul pandemiei

Aproximativ 180.000 de oameni au participat weekendul trecut la festivalul Exit din Serbia, care a fost cel mai mare eveniment european de la începutul pandemiei, scrie News.ro.

Organizatorii au subliniat că evenimentul a fost unul de succes şi, speră, unul sigur.

Pe parcursul celor patru nopţi, în apropierea fortăreţei Petrovaradin de lângă Novi Sad, s-au adunat în jur de 180.000 de oameni, au transmis organizatorii. Festivalul s-a încheiat la primele ore ale zilei de luni.

La cea de-a 20-a ediţie, participanţii au venit atât din ţările vecine, cât şi din Franţa, Germania sau Spania.

Serbia, cu o populaţie de cel mult 7 milioane de locuitori, are o rată de vaccinare mare, aproximativ 2,5 milioane de oameni având schema completă.

Cu aprobarea Guvernului, festivalul Exit a solicitat participanţilor, pentru acces, dovada unui rezultat negativ la testul pentru Covid-19 sau a vaccinării. Deşi studiile realizate după evenimente test din ţări ca Spania, Germania, Franţa, Olanda şi Anglia au demonstrat că acestea pot avea loc fără a deveni „super transmiţătoare”, atâta vreme cât regulile sunt respectate, guvernele din Europa amână încă să dea undă verde festivalurilor muzicale.

Odată ajunşi în spaţiul de festival, scrie Variety, oamenii au renunţat să îşi facă griji din cauza coronavirusului şi mulţimile fără mască s-au bucurat de show-urile unora ca David Guetta, DJ Snake, Amelie Lens, Charlotte de Witte, Sabaton, Paul Kalkbrenner şi Maceo Plex.

Din cauza restricţiilor de călătorie şi a problemelor de sănătate, mai mulţi şi-au anulat prezenţa în ultimul moment, inclusiv rapperul american Tyga, DJ-ul german Boris Brejcha, DJ-ul scoţian Denis Sulta, producătorul şi DJ-ul britanic Hot Since 82 şi producătorul şi DJ-ul american Honey Dijon. Astfel, organizatorii au reformulat lineup-ul. Au fost prelungite unele reprezentaţii şi introduşi alţi artişti.

Deşi în trecut aici au cântat trupe precum Guns N’ Roses, Arctic Monkeys şi The Cure, iar anul acesta grupul suedez Sabaton, evenimentul este cunoscut drept un festival dance.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro