Sari direct la conținut

VIDEO Skoda lansează cel mai scump model al său: SUV-ul electric Enyaq iV

HotNews.ro
Skoda Enyaq iV, Foto: Skoda
Skoda Enyaq iV, Foto: Skoda

Skoda a prezentat primul său SUV 100% electric, model de peste 4,6 metri lungime care va fi produs la uzina Mlada Boleslav din Cehia și ajunge să coste și 43.000 de euro, fără subvenții. În funcție de versiunea aleasă, autonomia promisă este între 340 și 510 km.

SUV-ul 100% electric este primul model de serie al producătorului auto ceh construit pe baza platformei auto modulare electrice MEB a Grupului Volkswagen.

Prețurile în Germania pornesc de 33.800 euro și ajung la 43.950 euro, înainte de aplicarea subvențiilor pentru mașini electrice. Versiunea RS din 2021 va fi mai scumpă.

ENYAQ iV va fi disponibil în trei variante de baterie de dimensiuni diferite și cinci variante de putere, ce se încadrează între 109 și 225 kW.

Va exista o versiune Entry, Enyaq iV 50, cu baterie de 55 kWh și autonomie promisă de 340 km, în timp ce varianta Enyaq iV 60 va avea baterie de 62 kWh și autonomie de 390 km. Versiunea cea mai scumpă, Enyaq iV 80, va avea baterie de 82 kWh și autonomie de 510 km în ciclul WLTP.

În 2021 va fi lansată și o versiune Enyaq RS care va avea tracțiune integrală, viteză maximă de 180 km/h și mai ales o accelerație care-i va permite mașinii să ajungă în 6,2 secunde de la 0, la 100 km/h. Toate celelalte versiuni au viteză maximă de 160 km/h, diferă însă accelerația, de la 11,3 secunde pentru Enyaq iV 50, până la 6,9 secunde pentru Enyaq iV 80x.

Mașina are 4,64 metri lungime și spațiul din portbagaj este de 585 litri, mai mic decât la Octavia Combi, dar mai mare decât la SUV-ul compact Karoq.

Componenta centrală a bordului este ecranul tactil de 13 inci, ce poate fi operat inclusiv cu comandă prin gesturi sau folosind asistentul vocal virtual numit Laura. Mai există și un display de 5,3 inci care prezintă șoferului cele mai importante informații, precum viteza, datele călătoriilor, instrucțiuni de navigație și informațiile sistemelor de asistență active.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro