VIDEO Spitale, locuinte si magazine, inundate la Arad in urma unei ploi torentiale
Doua spitale din Arad, sediul Serviciului de Ambulanta, dar si zeci de gospodarii, locuinte si magazine au fost inundate, miercuri dupa-amiaza, in urma unei ploi torentiale, peste 50 de apeluri la 112 fiind facute de aradeni in 30 de minute, pentru a cere ajutor, relateaza Mediafax.
Ploaia a durat o ora si jumatate, timp in care, potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Arad, au cazut 37 de litri de precipitatii pe metru patrat, in timp ce in mod obisnuit in zona cad 15 litri in 24 de ore.
La scurt timp dupa inceperea ploii torentiale, zeci de aradeni au sunat la 112, pentru a cere ajutor pentru ca le-au fost inundate locuinte, subsoluri, anexe gospodaresti, magazine sau pentru semnala ca unele strazi sunt acoperite de ape cu trotuare cu tot si nu se mai poate circula.
Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Arad, George Plesca, peste 50 de apeluri au fost primite in mai putin de jumatate de ora.
Pompierii au intervenit la zeci de adrese din toate cartierele orasului, pentru a evacua apa cu motopompe.
Au fost inundate locuinte din Aradul Nou, Gradiste, Gai si Micalaca, iar unele strazi din oras au devenit greu practicabile, pentru ca reteaua de canalizare nu a facut fata cantitatilor mari de apa pluviala. Intre strazile cu probleme s-au numarat Ineului, Iacob Cardos, Memorandumului, Constitutiei, Motilor, Randunicii, Caius Iacob, Sinaia, Zimbrului si Ceahlau.
Si angajatii Spitalului Municipal Arad au cerut ajutorul pompierilor, dupa ce mai multe incaperi de la subsolul cladirii au fost inundate, intre care Sectia de Chirurgie.
„A venit apa inapoi din canalizare, a avut peste 30 de centimetri adancime. Nu e prima data, canalizarea din zona e cu probleme”, a spus o angajata a spitalului.
„Au mai fost probleme la ploi torentiale, dar de aceasta data situatia a fost mai grava. Probabil ca in zona nu este bine dimensionata canalizarea. Vom face o evaluare a pagubelor in urmatoarele zile”, a declarat, la randul sau, purtatorul de cuvant al spitalului, Adrian Wiener.
La fel s-a intamplat la Spitalul de Psihiatrie Arad si la Serviciul Judetean de Ambulanta. Subsolurile au fost inundate pentru ca a refulat canalizarea, iar angajatii au fost ajutati de catre pompieri, care au adus motopompe.
Angajatii acestor institutii sanitare s-au plans ca inundatiile se repeta la orice ploaie torentiala, iar canalizarea refuleaza in grupurile sanitare sau in bucatarii, aducand si dejectii.
In urma ploii, au intervenit cu autospeciale si motopompe aproximativ 50 de angajati ai Inspectorautului pentru Situatii de Urgenta Arad, dar si muncitori din subordinea Primariei sau angajati ai Companiei de Apa Arad.