Sari direct la conținut

VIDEO „Stupor”, pușca anti-drone creată de ruși, în acțiune: Ucrainenii fac zoom și apoi lansează o grenadă nestingheriți

HotNews.ro
Pusca anti-drone „Stupor” n-a avut efectul scontat, Foto: Captura video
Pusca anti-drone „Stupor” n-a avut efectul scontat, Foto: Captura video

O înregistrare video distribuită de militarii ucraineni pe rețelele de socializare pare să fi surprins pentru prima dată în acțiune pușcă electromagnetică anti-drone „Stupor” dezvoltată de Rusia însă eficacitatea armei nu pare să se ridice la înălțimea promisiunilor făcute de industria rusă de armament.

Înregistrarea video arată cum militarul rus încearcă aproape jumătate de minut să doboare drona, deși nu pare foarte sigur de locul exact în care aceasta se află. În tot acest timp operatorii ucraineni folosesc funcția de Zoom pentru a vedea mai bine poziția rusească în care se află mai mulți militari ai Moscovei.

În cele din urmă operatorii ucraineni lansează o grenadă din dronă după cum se poate vedea la secunda 53 din înregistrare, după care soldații ruși părăsesc poziția fără să mai stea mult pe gânduri. După cum se observă și în jurul minutului 01:30, și un alt militar rus pare să aibă în dotare o pușcă electromagnetică „Stupor” creată pentru a distruge dronele inamice.

Aceasta pare a fi prima înregistrare video apărută cu pușca „în acțiune”, deși anterior militanții pro-ruși din Lugansk s-au fotografiat cu ea.

Ce spun rușii că poate face pușca anti-drone „Stupor” pe care au creat-o

TASS, una dintre agențiile de presă ale statului rus, anunța încă de pe 6 iulie că această armă a fost folosită cu succes pe frontul din Ucraina.

Mai exact, TASS nota, citând o sursă din cadrul „agențiilor de aplicare a legii”, că „complexele electromagnetice rusești Stupor au fost folosite cu succes pentru prima dată în timpul unei operațiuni speciale în Ucraina împotriva dronelor ucrainene”.

„Prin țintirea unui obiect și apăsarea pur și simplă a unui buton, Stupor blochează semnalul de control între operator și dronă, după care drona ucraineană este neutralizată și aterizează forțat în locul potrivit”, adăuga sursa citată, adăugând că arma a fost utilizată în vestul așa-zisei Republici Populare Donețk.

Stupor ar trebui să emită impulsuri electromagnetice și a fost conceput în primul rând pentru a suprima canalul de control al dronei, făcând-o să pierdă contactul cu operatorul și să se prăbușească.

Rușii susțin că puștile „Stupor” au o rază de până la 2 km și că acestea pot afecta de asemenea programele de navigație și transmisie ale dronelor, precum și camerele lor foto și video.

Săptămâna trecută Rusia a anunțat de asemenea că a creat „primul sistem anti-lunetiști cu telecomandă” din lume, după ce în mai a fost anunțată dezvoltarea unui laser care poate prăji dronele inamice „în câteva secunde”.

Urmărește ultimele evoluții din a 237-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro