Sari direct la conținut

VIDEO Subcarpati, Basska si Blazing Vibez Soundsystem  in deschidere la The Cat Empire 

webPR.ro
Brigada de Voluntari, Foto: Povestiri Urbane
Brigada de Voluntari, Foto: Povestiri Urbane

Subcarpati, Basska si Blazing Vibez Soundsystem se alatura celor de la The Cat Empire intr-o zi ce promite energie pura pe scena Arenelor Romane din Bucuresti, pe 31 iulie. Aproape o luna a mai ramas pana la primul show The Cat Empire organizat in Romania, programul zilei de 31 iulie fiind completat de alte 3 nume autohtone ce nu trebuie ratate intr-un concert live! Subcarpati este una dintre cele mai iubite trupe romanesti contemporane, a carei muzica a devenit un adevarat manifest croit in jurul folclorului romanesc, introdus cu maiestrie in cultura underground actuala. Ritmuri de dub, breaks si hip-hop se impletesc perfect cu sonoritati traditionale si proiectii video tematice, dand nastere unui stil care si-a castigat intr-un timp scurt foarte multi adepti.

Alcatuita din Bean MC, Vali Umbra, DJ Power Pe Vinil si VJ Andri, trupa are la activ trei albume in palmares: Subcarpati – 2010, Underground Folclor – 2012 si Pielea de Gaina – lansat in urma cu doar cateva saptamani.

Considerata de multi drept revelatia muzicala a anului 2014, Basska este o noutate nu doar prin simpla ei prezenta pe scena romaneasca, ci si prin stilul muzical abordat care suprinde prin ingeniozitate si efervescenta. Un amestec bine inchegat de ska, hip-hop, rock, drumm&bass, balkan, punk, piesele celor de la Basska sunt o nebunie instrumentala ce caracterizeaza perfect identitatea artistica a celor 8 componenti, 8 personalitati aparte, cu background-uri muzicale diferite. Laurentiu Iftene canta la bass, Mihai Para la tobe, Adelin Dragu la percutie, Cristian Scurtu la chitara, Sorin Nicolescu la trompeta, Petru Birladeanu la clape, iar Theo “Vapor” si Radu Cotfas la voce. Cu o prezenta scenica plina de energie, Basska promite sa ramana in atentia iubitorilor de muzica live multa vreme de acum incolo, primul lor single, Eastern Blend, fiind o dovada in plus a potentialului artistic cu care trupa se poate lauda in doar cateva luni de la debut.

Blazing Vibez Soundsystem este la acest moment cel mai important crew bazat pe reggae si dancehall din Romania, cei patru membri avand la activ party-uri saptamanale, numeroase mix-uri si colaborari cu artisti cunoscuti din zona muzicala urbana. Bazele Blazing Vibez au fost puse in anul 2010, cand Jah Army Events – comunitate online dedicata iubitorilor muzicii si culturii Rastafari – a demarat prima serie de party-uri reggae din Romania. Evenimentele s-au bucurat de succes in randul fanilor si, in scurt timp, echipa din spatele acestor petreceri a devenit Blazing Vibez Soundsystem – un crew format din patru Selecta si DJ: Chesarion, DJ Oldskull, DJ Undoo si Zodiak (Colentina Sound System).

31 iulie se anunta asadar o zi incarcata de energie pozitiva si buna dispozitie, perfecta pentru zi de vara. Biletele care asigura accesul pentru toate cele patru show-uri sunt disponibile la doua categorii de pret, respectiv 80 si 130 de lei, si pot fi achizitionate de pe www.myticket.ro, www.iabilet.ro, precum si din reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Libraria Mihai Eminescu, sau casa de bilete a Salii Palatului. Incepand de astazi, 30 iunie, biletele vor fi disponibile si in magazinele: H20 Shop (Str. Lipscani nr. 54), Ollie Gang Shop (Str. Blanari nr.12) si Corner Shop (Intrarea Sibioara nr.1). Abonamentele achizitionate pentru festivalul B’ESTFEST Summer Camp isi pastreaza valabilitatea si pentru acest eveniment, fiind insa necesara preschimbarea lor in bilete. Pentru acest lucru, posesorii abonamentelor pot contacta direct membrii echipei www.myticket.ro la numerele de telefon 0722 704 191 / 0720 245 383, sau la adresa de email office@myticket.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro