VIDEO SuperLiga: CFR Cluj scapă printre degete victoria în Giulești – Rapidul, la al doilea meci fără succes cu Neil Lennon pe bancă
Rapidul a reușit cea de-a doua remiză a sezonului în SuperLiga României. Formația antrenată de Neil Lennon a remizat pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 2-2, golul doi fiind marcat în al șaptelea minut de prelungire.
Rapid București – CFR Cluj 2-2
Prima acțiune periculoasă a partidei s-a petrecut în minutul al treilea. Vasile Mogoș și-a încercat norocul cu un șut de la mare distanță, însă balonul a trecut pe lângă poarta lui Aioani.
Tot ardelenii au fost aproape de deschiderea scorului prin Daniel Bîrligea, dar vârful din Gruia a trimis mult pe lângă poartă din șase metri.
În minutul 19, Bîrligea a reușit în cele din urmă să marcheze. Din păcate pentru clujeni, golul a fost anulat din cauza unui ofsaid.
Cea mai mare ocazie a disputei a venit în minutul 23, la o fază la care Burmaz a trimis în bară din șase metri. La distanță de doar câteva minute, Rrahmani l-a pus la încercare pe Sava, iar portarul oaspeților a avut o paradă pe măsură.
Deschiderea de scor a venit în minutul 28, când Daniel Bîrligea l-a învins pe Aioani cu un șut la colțul lung.
În a doua repriză, Burmaz a fost aproape de a restabili egalitatea, dar mingea trimisă de acesta a fost respinsă de Sava.
Rrahmani a marcat pentru 1-1, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri (min 54).
Giuleștenii puteau face chiar 2-1, însă elevii lui Neil Lennon au irosit o dublă ocazie uriașă la poarta lui Sava.
Cea care a marcat până la urmă a fost CFR. Grecul Tachtsidis a centrat fabulos la bara a doua pentru nou intratul Peter Michael, iar vârful l-a executat pe Aioani cu o lovitură de cap (min 76).
Portarul clujenilor a mai avut o intervenție fantastică pe final, însă Rapidul a smuls în cele din urmă un punct după ce Hasani a marcat în al șaptelea minut de prelungire.
Aici poți vedea rezumatul partidei dintre Rapid București și CFR Cluj
SuperLiga României, programul etapei a doua
Vineri
Poli Iași – FC Botoșani 1-0
Unirea Slobozia – FCSB 2-2
Sâmbătă
Universitatea Craiova – UTA Arad 4-2
Rapid București – CFR Cluj 2-2
Duminică
19:00 Universitatea Cluj – Hermannstadt
22:00 Dinamo București – Petrolul Ploiești
Luni
19:00 Gloria Buzău – Sepsi Sfântu Gheorghe
22:00 Oțelul Galați – Farul Constanța