VIDEO Supraimpozitarea veniturilor bugetarilor care au peste 25.000 de lei din pensie și salariu. Explicațiile lui Ciolacu: „Să ne decidem în ce Românie vrem să trăim” / Ciucă: „Nu vorbim de austeritate”
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, și-a explicat, marți, propunerea făcută în coaliție de impozitare suplimentară, progresivă, a veniturilor angajaților de la stat care cumulează pensia cu salariul și care depășesc venitul președintelui României, de aproximativ 25.000 de lei brut pe lună. El a susținut că măsura ar viza doar bugetarii, nefiind în discuție la acest moment și pentru mediul privat.
UPDATE 13:18 Aflat la un eveniment la Iași, premierul Nicolae Ciucă a fost întrebat de jurnaliști despre măsurile propuse de coaliție, el fiind rezervat și subliniind că nu va fi luată nicio decizie până când nu va exista o analiză a Ministerului Finanțelor, iar aceasta nu va fi „înainte de 1 mai”.
Ciucă a susținut că nu este vorba despre măsuri de austeritate, ci se vrea doar ca „bugetul să fie mai bine chibzuit”.
- „Mie îmi pare foarte rău că începând de vineri a fost circulat un document neoficial și în întâlnirea de aseară am solicitat ca toate aceste aspecte să fie clarificate. Nu avem nevoie să inducem motive de panică în rândul populației că vor fi luate măsuri de austeritate.
- Săptămâna trecută, vineri, am precizat că în acest moment pe masa Guvernului analizăm posibilitatea de a chibzui mai bine bugetul, fără să se facă referire la măsuri de înghețare a salariilor și măsuri care nu sunt motivate.
- Motivul a fost acela că după 3 luni de zile pe colectare s-a realizat un deficit de 4,5 miliarde de lei, ori ținta noastră este să ne încadrăm în deficit (…).
- Avem nevoie de analize ca să confirme situația. Am cerut Ministerului Finanțelor toate elementele pentru a lua aceste decizii”, a spus Ciucă, susținând că, în primul rând, va exista o reducere a cheltuielilor în sectorul bugetar la servicii și bunuri, precum mașini și mobilier.
Legat de supraimpozitarea veniturilor mari din sectorul de stat, Ciucă a confirmat că a fost propusă o astfel de măsură:
- „Vorbim de impozitarea anumitor venituri. Ideea de bază a fost impozitarea celor care au salarii mai mari decât al președintelui. Așteptăm să se vină cu măsura, așteptăm analiza Ministerului Finanțelor”.
Ciucă a subliniat că o astfel de supraimpozitare ar viza doar sectorul de stat, nu și pe cel privat.
Ciolacu și-a explicat marți, propunerea făcută în coaliție, susținând că este o „abordare corectă și profesionistă”, fiind vizat de această supraimpozitare doar cumulul de pensie cu salariu, care depășește salariul brut al președintelui României.
Ciolacu susține că supraimpozitarea ar viza numai cumulul de salariu şi pensie specială
- „Vorbim numai de cumulul de salariu şi pensie specială și numai de zona bugetară.
- În acel moment, dacă prin acel cumul depăşeşti salariul brut al preşedintelui, care e aproximativ 25.000 de lei, este normal să vii, dacă e constituţional, cu o impozitare suplimentară, pentru că sunt două venituri de la bugetul statului.
- În lege nu poţi să treci numai pe cei care au şi componentă specială în pensie, nu poţi interzice numai la unii. Eu cred că abordarea corectă e zona de impozitare pe praguri”, a declarat Ciolacu.
El a spus că Ministerul Muncii va face o analiză pentru a stabili câți bugetari ar fi în acestă situație, adică au venituri cumulate – pensie și salariu – peste 25.000 de lei brut.
„Nu s-a discutat despre zona de privat”
Liderul PSD a insistat că „zona de privat nu a fost discutată”, măsura fiind propusă numai pentru angajații care cumulează venituri de la stat: „A fost vorba numai de veniturile de la statul român. Dacă ești pensionar de la statul român și ești și angajat la stat”.
Întrebat de jurnaliști dacă o astfel măsură care să vizeze doar bugetarii ar fi constituțională, Marcel Ciolacu a susținut că „astfel de analize țin de resortul Ministerului Justiției”.
Legat de o măsură care să vizeze interzicerea cumulului pensie-salariu la stat, liderul PSD a spus că aceasta nu este luată în calcul pentru că ar fi neconstituțională:
- „Sunt două drepturi fundamentale în Constituție: dreptul la muncă și dreptul la pensie. Legiuitorul nu poate să ia niciunul din aceste drepturi. În niciun caz nu puteam prin ordonanță să interzicem cumulul (…)
- Au fost mai multe discuţii privind constituţionalitatea acestui demers. Atunci am discutat mai multe variante.
- Din punctul meu de vedere, sunt cazuri în care faci cumul. Dacă ai o pensie de 2.000 de lei şi eşti şi portar la o primărie, eu nu pot lua dreptul acelui om să-şi acopere minimum necesar familiei”.
El a susținut că o astfel de abordare este una „serioasă si aplicată: „Trebuie să ne hotărâm în ce direcție vrem să ducem România”.