VIDEO Surpriză la Coachella: Madonna, pe scenă cu Sabrina Carpenter, artistă cu 41 de ani mai tânără. Momentul celor două
Madonna și-a surprins fanii vineri seară la Coachella, unde a apărut ca invitată specială în timpul concertului susținut de Sabrina Carpenter, una dintre artistele cap de afiș ale ediției din acest an. „Regina muzicii pop” i s-a alăturat pe scenă cântăreței de 26 de ani și au interpretat împreună „Vogue”, „Like A Prayer” și o piesă care pare să facă parte din noul album al Madonnei, potrivit BBC.
Momentul a venit după câteva zile de speculații că Madonna, artista în vârstă de 67 de ani, ar putea apărea la festivalul organizat în deșertul Colorado din California. Miercuri, artista a confirmat oficial lansarea albumului „Confessions II”, o continuare a materialului „Confessions On A Dance Floor” din 2005.
Madonna și-a făcut apariția pe scenă după ce Carpenter a încheiat interpretarea piesei „Juno”, în timp ce răsuna intro-ul „Vogue”.
Cele două au cântat împreună hitul house din 1990.
„Îți mulțumesc foarte mult că m-ai invitat”, a spus Madonna. „Nu trebuie să-mi mulțumești, Madonna. Poți avea orice îți dorești”, i-a răspuns Sabrina Carpenter.
„Acum 20 de ani, în această zi, am cântat la Coachella – eram în cortul de dance și a fost prima dată când am interpretat «Confessions On A Dance Floor: Part I» în America, iar pentru mine a fost o experiență extraordinară”, a spus Madonna adresându-se publicului.
„Vă puteți imagina ce înseamnă pentru mine să mă întorc după 20 de ani… e ca un moment în care se închide cercul, știți, are o semnificație foarte mare pentru mine”, a adăugat ea, înainte de a vorbi cu publicul despre astrologie.
Artista, care are 1,63 m înălțime, a remarcat apoi că este pentru prima dată când cântă alături de cineva mai scund decât ea.
„Îți mulțumesc că mi-ai oferit această experiență”, a glumit Madonna.
Cele două au interpretat apoi împreună piesa „Like A Prayer”.
Madonna, revenire la Coachella
Madonna a urcat pentru prima dată pe scena Coachella în 2006, când a cântat în cortul Sahara, nu pe scena principală, unde a prezentat albumul „Confessions On A Dance Floor”.
A revenit în deșert și în 2015, când a avut o apariție surpriză în timpul concertului lui Drake, moment devenit viral după ce l-a sărutat pe artist.
Colaborarea a avut loc în a doua săptămână în care Sabrina Carpenter este cap de afiș la festival. Săptămâna trecută, pe scenă a urcat alături de ea și comediantul Will Ferrell.
Sâmbătă, cap de afiș este Justin Bieber, aflat la a doua apariție în această poziție, iar duminică va cânta artista columbiană Karol G.
Festivalul, organizat pe parcursul a două weekenduri, atrage zilnic peste 100.000 de persoane, potrivit poliției din orașul Indio, și se desfășoară la Empire Polo Club încă din 2002.