VIDEO Tarja Turunen a inceput turneul Summer Storm ’09
Tarja Turunen, fosta solista a trupei Nightwish concerteaza pe data de 22 iunie, la Sala Palatului, cu incepere de la ora 20:00. Soprana va canta piese din repertoriul My Winter Storm si Nightwish, informeaza ARTmania. Spectacolul din Romania a fost declarat camera friendly, astfel ca publicul este invitat sa aduca aparate de fotografiat, indiferent de model.
Turneul Tarjei in America s-a incheiat pe 27 mai, cu patru concerte sold out in Buenos Aires. Dupa trei saptamani de pauza, a inceput Summer Storm 2009, cu un prim concert pe 20 iunie, la Budapesta, urmat de vizita sopranei la Sala Palatului.
Tarja va concerta pana in octombrie in Europa, pe scenele din Marea Britanie, Olanda, Ucraina, Cehia, Finlanda, Elvetia, Spania, Italia, Slovacia, Ungaria, Romania si Germania.
Soprana va incanta publicul cu binecunoscutele piese din perioada Nightwish, dar si propriile compozitii incluse pe albumul My Winter Storm.
Artista este acompaniata in turneu de muzicieni consacrati: Mike Terrana (tobe) a cantat cu Gamma Ray, Rage, Axel Rudi Pell, Roland Grapow (ex-guitar player Helloween) si este membru in Masterplan si Savage Circus; Max Lilja (violoncel) a fost membru al binecunoscutei trupe Apocalyptica pana in 2002; Doug Wimbish (bas) a cantat cu foarte multi artisti si trupe de renume: Mick Jagger, Madonna, Depeche Mode, Joe Satriani; Maria Ilmoniemi (clape); Kiko Loureiro (chitara) canta si cu Agra, trupa Power Metal din Sao Paulo.
Toate concertele din turneul Summer Storm 2009 au fost declarate “camera friendly”, adica toti spectatorii sunt invitati sa-si aduca aparatele de fotografiat, indiferent de model. Chiar daca accesul in Sala Palatului nu va fi restrictiv cu posesorii de aparate foto, in timpul concertului publicul este rugat sa ramana pe locurile rezervate.
Concertul este organizat de Future Production si ARTmania.