Sari direct la conținut

VIDEO Tatal lui Michael Jackson confirma ca regele pop are un fiu in varsta de 25 de ani

HotNews.ro

Joe Jackson, tatal lui Michael Jackson, a confirmat, intr-un interviu acordat TV One, ca starul pop a mai avut un fiu in varsta de 25 de ani, in afara celor 3 recunoscuti oficial: Prince Michael (12 ani), Paris (11 ani) si Prince Michael II (7 ani), anunta ABCNews. Omer Bhatti, un tanar in varsta de 25 de ani, cantaret de muzica rap din Oslo, este fiul lui Michael Jackson provenit dintr-o relatie de o noapte a starului din tinerete.

In copilaria sa, Omer Bhatti l-a insotit pe Michael Jackson in turnee in intreaga lume si a locuit o perioada la Neverland, impreuna cu Regele Pop.

Intrebat daca stie daca Omar Bhatti este intr-adevar fiul lui Michael, Joe Jackson a raspuns: „Da, stiam ca mai are un fiu”, adaugand: „Omer arata ca un Jackson, poate dansa ca un Jackson. Acest baiat e un dansator fantastic.”

La randul sau, fratele lui Michael Jackson, Jermaine, declarase, la inceputul acestei luni, ca Omer Bhatti va fi binevenit in familie, daca va demonstra ca este fiul starului pop.

Omer Bhatti a intrat in atentia presei la inceputul acestei luni, cand a fost vazut la inmormantarea starului pop alaturi de membrii familiei Jackson, iar tabloidul britanic The Sun a anuntat ca tanarul intentioneaza sa faca un test ADN pentru a afla daca este intr-adevar fiul lui Michael Jackson.

In plus, presa a publicat fotografii ale lui Omer Bhatti si ale fiului cel mic al lui Michael Jackson, Prince Michael II, sustinand ca asemanarea dintre cei doi este izbitoare. Unele ziare au inaintat chiar ipoteza ca Prince Michael II, nascut de o mama surogat a carei identitate nu a fost dezvaluita niciodata, ar fi fratele lui Omer Bhatti, cei doi avand aceeasi mama.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro