Sari direct la conținut

VIDEO Trooper va canta cu primul solist vocal Iron Maiden, la Rock City Open Air

HotNews.ro

Trooper va sustine un concert impreuna cu Paul DiAnno, primul solist al trupei Iron Maiden, la Rock City Open Air, informeaza printr-un comunicat de presa, PR-ul formatiei romanesti. Festivalul de rock si metal va avea loc in perioada 20-23 august 2009, pe malul Dunarii, in comuna Borcea.

Paul DiAnno, a carui cariera muzicala a continuat cu succes dupa despartirea de Iron Maiden, i-a cunoscut pe Trooper deocamdata prin intermediul inregistrarilor live. Trooper il vor acompania pe Paul in formula restransa de patru, fara solistul lor vocal.

Alin, vocalistul Trooper, isi va lua revansa tot la Rock City Open Air, la concertul pe care Trooper il va avea in formula consacrata.

Aurelian Dinca, chitarist Trooper: „Suntem onorati de invitatia organizatorilor festivalului de a canta impreuna cu Paul DiAnno, a carui voce inconfundabila, de pe primele doua discuri Iron Maiden, ne-a marcat inceputurile muzicale. Suntem bucurosi, nerabdatori, emotionati, dar si foarte curiosi de ce se va intampla. Concertul cu Iron Maiden a fost cel mai important moment al carierei noastre muzicale si ne dorim ca viitorul concert alaturi de Paul sa fie cireasa de pe tort”.

Rock City Open Air, organizat de Metal Masters, se va desfasura intre 20 si 23 august 2009, in apropiere de Fetesti, comuna Borcea, pe malul Dunarii. Festivalul va reuni peste 60 de trupe. Bucurestenii care isi vor cumpara bilete pana in data de 15 martie vor beneficia de transport gratuit, dus-intors, din partea organizatorului. Distribuitorul exclusiv de bilete este Eventim.ro, cu punctele sale de distributie.

Intrati in al 14-lea an de activitate muzicala, fara intreruperi, Trooper au sustinut in luna februarie a acestui an cel de-al 200-lea concert din istoria grupului. Trooper se afla acum in turneul national de promovare a celui mai nou disc al lor, Rock’n’roll pozitiv.

Formatia va mai canta pe 28 februarie – Targoviste, 14 martie – Brasov, 27 martie – Timisoara. De asemenea, pe 26 aprilie, Trooper va deschide concertul Nazareth de la Bucuresti, de la Arenele Romane.

Trooper a fost votat cel mai bun grup de metal, iar Rock’n’roll pozitiv a fost ales albumul de metal numarul 1 din Romania in 2008, conform Metalhead.ro. Tot aici, cei cinci s-au clasat pe primul loc la categoriile „cel mai bun show” si „cea mai buna aniversare” a anului 2008.

vezi aicisite-ul formatiei.

Trooper – Cum vreau eu

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro