Sari direct la conținut

VIDEO Trupa indie-alternative Stema a lansat o noua piesa, "Ignoranta"

HotNews.ro
VIDEO Trupa indie-alternative Stema a lansat o noua piesa, "Ignoranta"

Trupa de indie-alternative STEMA, cunoscuta pentru piese precum „Fiecare Om”, „Bestial” sau „Outro”, revine in atentia publicului cu un nou single – „Ignoranta”. Acesta este cel de-al doilea single de pe albumul „Vicii, talente si patimi”, ce va fi lansat pe 5 mai in clubul Control din Bucuresti.

„Ignoranta e prima piesa compusa din tot albumul. Si, de fapt, din toate piesele. Practic e piatra de hotar. Dupa ce am compus-o mi- am dat seama ca e ceva deosebit cu piesa asta, asa ca m-am dus si am baut niste pahare de fericire”, spune Silviu Sanda, vocalul trupei.

Despre „Vicii, Talente si Patimi” se poate spune ca este un album dens care reuseste sa ne poarte intr-un joc du-te vino continuu, pe alocuri psihedelic, de la patima la protest, de la autoironie pana la social-filozofic dostoievskian.

„Este o constructie complexa cu multe camere pe care merita sa le vizitezi pentru a vedea cum Viciile, Talentele si Patimile pot deveni mici ghiocei care strapung cu incapatanare zapada” , mai spune Silviu Sanda.

Pe 5 mai, in club Control, artisti precum Artan de la Partizan, Dan Byron si Narcis Axinte vor canta piesele STEMA alaturi de trupa. Hot Club de Bucharest va deschide seara, pe ritmuri de jazz manouche.

STEMA inseamna Silviu Sanda (voce, chitara), Dan Stoica (chitara, claviaturi, lap steel, voce), Tudor Rotarus ( bass), Vlad Toma ( tobe).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro