VIDEO Un fan al seriei „Star Wars” a primit un pumn în față de la un cinefil nervos pentru că și-a verificat telefonul în timpul filmului
![VIDEO Un fan al seriei „Star Wars” a primit un pumn în față de la un cinefil nervos pentru că și-a verificat telefonul în timpul filmului](https://hotnews.ro/wp-content/uploads/2024/04/hotnews.jpg?w=800&h=450&crop=1)
Un fan al filmelor „Star Wars” a afirmat că a fost „pocnit în față” după ce și-a verificat telefonul în timpul ecranizării filmului „Star Wars: The Rise of Skywalker”. Joe Bond se afla într-un cinematograf din Vancouver, Canada când a avut loc incidentul, notează The Independent.
Bărbatul a crezut că primește un apel de la dădaca copiilor, așa că a verificat telefonul. În următorul moment, Bond a fost lovit în față.
„A început să urle și să țipe”, a declarat Bond. „I-am spus să se calmeze, dar nu a făcut-o, ci m-a lovit în față. Erau destul de multe persoane care filmau situația pentru că devenise destul de amuzantă”, a mai spus bărbatul.
Atacatorul a fost scos din sala de cinema, dar nu înainte să urle și la ceilalți spectatori: „Sunt un adevărat fan Star Wars! Închideți-vă telefoanele! Folosiți-vă capul! Sunteți niște ratați cu telefoanele voastre. Am așteptat un an întreg să apară filmul ăsta pentru ca un nenorocit să își deschidă telefonul?”
Spectatorii l-au huiduit pe bărbat până când acesta a fost escortat în afara sălii de cinema.