VIDEO Un oposum pigmeu adorabil a fost descoperit pentru prima dată după incendiile devastatoare din sudul Australiei
Un mamifer minuscul, mai mic decât un deget uman, a fost găsit pe Insula Cangurilor (Kangaroo Island), o insulă devastată de incendiile din 2019-2020 din sudul Australiei, relatează New York Post.
„Aceasta este prima captură documentată în care specia supraviețuiește unui asemenea incendiu”, a declarat ecologistul Pat Hodgens pentru The Guardian cu privire la descoperirea animalului.
Aproape jumătate din insula de 4.405 km² a fost cuprinsă de incendii între luna decembrie a anului trecut și ianuarie 2020.
Deși flăcările au distrus aproape 88% din habitatul oposumului pigmeu, ecologiștii grupului Kangaroo Island Land for Wildlife cred că acesta nu este singurul specimen care a supraviețuit incendiului.
În afară de Insula Cangurilor, oposumii pigmei, care cântăresc aproximativ 9 grame, mai pot fi găsiți în Tasmania și uneori în Australia continentală în statele South Australia și Victoria.
„Pe măsură ce vegetația se regenerează, ei încă rămân foarte expuși prădătorilor naturali sau introduși”, printre care pisicile sălbatice, a declarat Hodgens.
Însă găsirea animalului minuscul, considerat unul din cei mai mici oposumi din lume, aduce speranță în mijlocul devastării, părând aproape miraculos că un lucru atât de mic a putut fi descoperit.
„Le datorăm acestor specii tot ce putem face pentru a le proteja și a ne asigura că vor fi în preajmă pentru generațiile viitoare”, a mai afirmat Pat Hodgens.