VIDEO Un savant rus si-a injectat o bacterie antica descoperita in permafrostul siberian. Cercetatorii rusi spera ca vor obtine elixirul tineretii dupa ce vor afla cum traieste Bacillus F milioane de ani
Un savant rus si-a injectat o bacterie care a ramas in viata milioane de ani in permafrost, scrie The Siberian Times, publicatie care sustine ca oamenii de stiinta fac progrese in cautarea elixirului tineretii prin studierea bacteriei Bacillus F.
Experimentele sunt inca in desfasurare pe soareci si celule umane, dar cel care a descoperit bacilul dezvaluie acum ca s-a injectat cu antica bacterie descoperita in Republica Iacutia (in Siberia).
Anatoli Brouchkov, seful departamentului de Geocriologie din universitatea de stat din Moscova spune ca s-a folosit drept cobai pentru aceasta bacterie.
“Am inceput sa lucrez mai mult, n-am mai avut gripa in ultimii doi ani”, a sustinut acesta.
“Dupa experimente reusite pe soareci si musculite de otet, m-am gandit ca ar fi interesant sa incerc cultura bacteriana inactivata”, a spus acesta pentru The Siberian Times.
“In plus, permafrostul se topeste, si probabil ca bacteria ajunge in mediul inconjurator, in apa, asa ca populatia locala, iacutii, de multa vreme primesc aceste celule prin apa si chiar par ca traiesc mai mult decat alte populatii. Asa ca nu era niciun pericol pentru mine”, a explicat Brouchkov.
El a subliniat ca inca mai este nevoie de experimente pentru a vedea cum aceasta bacterie previne imbatranirea si a gasi raspunsul la intrebari precum “Ce tine acest mecanism in viata? Cum putem folosi asta in propriul beneficiu?”