VIDEO UPDATE Explozie puternica intr-un bloc din Bacau. Doua persoane in stare grava
O explozie urmata de un incendiu s-a produs, marti dimineata, intr-un bloc de patru etaje din municipiul Bacau, in urma careia au fost afectate si autoturisme aflate in apropiere, transmite Mediafax. La fata locului s-au aflat ambulante SMURD si ale Serviciului de Ambulanta Bacau, precum si masini ale serviciilor de interventie.
Explozia s-a produs la parterul blocului si este posibil sa fi fost afectata si structura de rezistenta a blocului, in conditiile in care s-au daramat peretii unor apartamente, imobilul nemaiputand fi locuit.
Pompierii din Bacau au reusit, marti, in jurul orei 10.15, sa stinga incendiul care a urmat exploziei puternice produse la parterul unui bloc de patru etaje din municipiul Bacau, prefectul judetului, Constantin Scripat, afirmand ca deflagratia s-ar fi putut produce de la reteaua de gaze.
Potrivit reprezentantilor Ambulantei Bacau, in prima faza au fost descoperite trei victime, care au fost transportate la Spitalul din Bacau, ultima dintre acestea fiind prinsa sub daramaturi la parterul blocului , unde a avut loc deflagratia. Cel putin doua victime au arsuri, una dintre acestea, un barbat de peste 50 de ani, avand arsuri pe aproape toata suprafata corpului. Prognosticul in cazul evolutiei starii de sanatate a victimelor ramane rezervat.
La ora transmiterii acestei stiri, victimele au ajuns la spital si, potrivit medicilor, doua dintre ele sunt in stare grava, avand politraumatisme si arsuri de gradele doi si trei si urmand sa fie duse in salile de operatii. Cea de-a treia victima, o femeie, a suferit o intoxicatie cu fum, medicii spitalului fiind pregatiti sa primeasca si alte victime daca ar mai fi gasite.
Locatari din blocul afectat de explozie sustin ca se simtea miros de gaze pe scara blocului de cateva saptamani.
Prefectul de Bacau, Constantin Scripat, a declarat ca explozia de pe strada Martir Horea din municipiul Bacau a fost foarte puternica si s-ar fi produs de la reteaua de gaze, la ora actuala toate familiile din scara afectata de incendiu si explozie fiind evacuate. Potrivit prefectului, la ora actuala, la fata locului urmau sa soseasca si reprezentanti ai E.ON Gaz, in conditiile in care ardea cu flacara deschisa o teava de gaze.
„Se pare ca flacara a fost stinsa in acest moment. Sa vedem mai departe, se lucreaza”, a afirmat prefectul, care a apreciat ca situatia este foarte grava si a spus ca se vor lua toate masurile pentru cazarea locatarilor blocului afectat de explozia puternica si de izolare a zonei.
Primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache, a declarat ca autoritatile ii pot caza pe locatari in camine si in doua apartamente care in prezent sunt libere.
ISU Bacau: Explozia s-a produs din cauza unei acumulari de gaze
Explozia s-a produs din cauza unei acumulari de gaze si a afectat mai grav cinci apartamente, afirma reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau. Potrivit surselor citate, o comisie formata din specialisti ai companiei de gaz, ai Politiei si ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta urmeaza sa faca o ancheta si sa evalueze in ce masura a fost afectata structura de rezistenta a imobilului, in conditiile in care deflagratia a afectat scara A, la parter si la etajul intai al blocului, fiind avariate mai grav cinci apartamente, din care doua au fost distruse in totalitate.
In urma deflagratiei puternice, au fost sparte geamurile unor imobile din apropiere si au fost avariate masini aflate in zona. Reprezentantii ISU au mai spus ca in urma exploziei bransamentul de gaze a fost aruncat in aer, astfel ca deconectarea de la reteaua de gaze a fost facuta cu intarziere pentru ca echipele de interventie au fost nevoite sa inchida gazele dintr-o alta zona.
Conform reprezentantilor ISU Bacau, scara de bloc nu va fi locuita in urmatoarele zile, autoritatile gasind deja locatia unde sa fie cazate familiile din imobilul afectat de explozie, sinistratii urmand sa primeasca hrana pe toata perioada cat vor sta acolo.
Prefectul de Bacau, Constantin Scripat, a declarat ca blocul a fost deconectat si de la reteaua de energie electrica. Potrivit lui Gheorghe Acar, de la Inspectoratul de Stat in Constructii Bacau, planseul dintre parterul si etajul intai al blocului este prabusit, in timp ce structura etajelor 2 – 4 nu a fost afectata.
El nu a putut aprecia cat va dura operatiunea de reconstructie a blocului, dar a spus ca va fi cu siguranta de durata.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/66e85215f87a50aa42fed0a2209abfce/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));