VIDEO UPDATE Guvernul: Pretul minim al unei actiuni de la Petrom va fi de 0,37 lei
Guvernul a stabilit, intr-o sedinta extraordinara, pretul minim de vanzare a pachetului de 9,84% din actiunile OMV Petrom (SNP) la 0,3708 lei pentru o actiune. „Acest lucru inseamna ca vanzarea actiunilor nu se va putea face sub acest pret”, a declarat ministrul economiei, Ion Ariton. Potrivit acestuia, 15% din actiuni sunt puse la vanzare pentru persoanele fizice, iar 85% pentru „investitori institutionali”.
Ariton a mai spus ca o delegatie formata din reprezentanti ai Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii (OPSPI), ai Petrom si ai intermediarului operatiunii de vanzare a actiunilor, a efectuat o vizita la Londra cu scopul atragerii unor investitori. „Semnalele din partea investitorilor sunt bune. Exista un interes pe piata”, a spus ministrul fara a preciza cine sunt cei interesati de actiunile Petrom si la ce pret.
Din partea OPSPI a fost trimis la Londra directorul general adjunct Florin-Laurentiu Vladan.
Pretul minim propus reprezinta o valoare medie pentru tranzactiile cu actiuni Petrom in ultimele 52 de saptamani. Ministrul crede ca la finalul operatiunii, se va obtine un pret peste cel minim.
Ministrul a mai spus ca exista posibilitatea legala ca pachetul de actiuni Petrom sa fie retras si scos la vanzare ulterior daca nu vor fi vandute cel putin 80% din actiuni, insa crede ca nu se va ajunge in aceasta situatie.
Operatiunea prin care statul vrea sa vanda 9,84% din actiunile OMV Petrom are un pret maxim de 0,46 lei/titlu. Operatiunea este intermediata de catre consortiul format din banca rusa de investitii Renaissance Capital, BT Securities, Romcapital si EFG Securities. Consortiul a fost selectat la inceputul lunii aprilie.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/984db6892d367097d89f2bea94b756cb/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));