VIDEO UPDATE: O masina a unei banci care transporta valori a fost sechestrata in Muntii Gutai
O masinia a unei banci care transporta valori a fost sechestrata marti dimineata in jurul orei 8 in Pasul Gutai pe DN 18, transmit televiziunile de stiri. Se pare ca masina transporta circa 100.000 de lei pentru o banca importanta din Romania.
La numarul de urgenta 112 un inspector al unei firme de transport valori al unei banci a sesizat marti dimineata ca au fost sustrase din masina mai multe valori care se cifreaza la circa un miliard de lei vechi, a declarat purtatorul de cuvant la IGPR.
Cele doua persoane care insoteau transportul au fost inchise in masina, iar armele le-au fost luate de atacatori, a mai declarat sursa citata.
UPDATE 1: Masina a fost abandonata in munti cu angajatii firmei de transport valori inchisi in ea. Se banuieste ca atacatorii ar fi ucrainieni.
UPDATE 2: Seful Politiei Judetene Maramures, Ioan Isac, a anuntat pentru Mediafax ca cei trei angajati ai firmei de transport valori au fost scosi de politisti din autovehiculul in care au fost incuiati de catre atacatori, dupa aproape trei ore de la producerea incidentului, si sunt nevatamati. Ei urmeaza sa fie dusi la sediul Politiei Judetene pentru audieri. Isac a spus ca incidentul a fost anuntat chiar de catre unul dintre acesti angajati, ce a trimis un SMS de pe telefonul mobil, care nu i-a fost luat de catre atacatori.
UPDATE 3: Atacatorii masinii purtau veste reflectorizante asemanatoare celor folosite de politisti si au simulat un control in trafic, oprind mai multi soferi carora le-au cerut documentele, afirma martorii incidentului, care sunt audiati de politisti. Potrivit Mediafax, din declaratiile date pana acum de catre martori reiese ca jaful a fost premeditat.
Mai mult, conform reprezentantilor politiei, s-a incalcat regulamentul din timpul transportului, intrucat angajatii firmei nu aveau voie sa coboare din masina nici macar la semnul Politiei.