VIDEO Vehiculul spațial chinez a făcut cu succes manevrele orbitale și a revenit cu bine pe Terra. Țara pregătește lansarea propriei stații spațiale
Noua navetă spațială chinezească, lansată pe 5 mai fără echipaj la bord, a revenit cu bine pe Terra după ce a terminat cu succes manevrele de test de pe orbită, au anunțat oficialii chinezi, citați de AFP. Este o reușită tehnologică pentru cea mai populată țară din lume care, încă din 1992, anunța un plan pe termen lung, în trei etape, pentru a lansa propria stație spațială. Acum, țara are 16 astronauți.
Modulul a aterizat cu bine în această dimineață, în regiunea Mongolia Interioară din nordul Chinei.
China vrea să lanseze patru misiuni cu echipaj uman şi alte patru fără, pentru a construi propria staţie spaţială permanentă până în 2022.
China a investit miliarde de dolari în programul spațial și a avut în ultimul deceniu și eșecuri, dar și mai multe reușite. Capsula a făcut o serie de teste pe orbită pentru a testa funcționarea diverselor sisteme de la bord.
Noul vehicul spaţial care a fost testat în aceste zile este o versiune îmbunătăţită a capsulei Shenzhou, bazată pe modelul Soyuz dezvoltat de fosta Uniune Sovietică şi care este folosit şi în prezent.
Noua capsulă chinezească poate transporta şase astronauţi, comparativ cu trei câţi poate găzdui Shenzou.
Agenţia spaţială chineză a lansat deja un proiect experimental de staţie, care însă s-a prăbuşit pe Terra. Organizaţia plănuieşte să construiască un avanpost mult mai mare, cu mai multe module, care să rivalizeze cu Staţia Spaţială Internaţională.
Programul chinez a înregistrat un succes anul trecut, când a fost plasat un vehicul spaţial pe partea nevăzută a Lunii. Oficialii plănuiesc să trimită un rover şi pe Marte.
Programul chinez s-a dezvoltat rapid de la prima misiune cu echipaj uman, în 2003, iar oficialii au încercat să colaboreze cu agenţii spaţiale din Europa şi nu numai. Zece astronauți chinezi au ajuns până acum în spațiu.
SUA au interzis însă colaborarea spaţială cu China, din motive de securitate, inclusiv privind Staţia Spaţială Internaţională.
Acesta este motivul pentru care China şi-a dezvoltat treptat propriile echipamente. Noua rachetă Long March 5B a fost special concepută pentru a transporta echipamentele necesare construirii staţiei chinezeşti pe o orbită a Terrei.