VIDEO Victor Ponta: Legea amnistiei fiscale vizeaza persoanele obligate sa restituie bani din erori administrative
Legea privind amnistia fiscale va fi aplicata pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, fie ca vorbim de pensii sau de indemnizatii pentru mame, si sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, sa restituie bani, a declarat premierul Ponta vineri.
„M-a informat dna ministru Plumb. Curtea de Conturi, nu guvernul, nu noi, nu altcineva, s-a trezit acum ca 12 mii de mame de acum 5 ani, 4, 6 trebuie sa dea niste bani inapoi. Mie mi se pare ca este o interpretare gresita a Curtii de Conturi, dar nu am voie, nu sunt in subordinea mea. Ca si in cazul pensionarilor care sunt chemati acum sa dea niste bani inapoi pentru greseli pe care nu le-au facut ei, ci le-au facut niste functionari, si in cazul acesta dna Plumb pregateste proiectul de lege in care sa spunem foarte clar: ce nereguli s-au facut pana la ziua adoptarii legii sa intre sub aministie, cine greseste de acum incolo plateste”, a declarat premierul Ponta.
Intrebat cine v-a intra sub incidenta legii, Ponta a precizat ca este vorba despre „toate acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin – fie pensii, fie cum au fost indemnizatiile pentru mame – in care, din erori – vorbesc de partea administrativa, partea penala nu intra la Guvern – trebuie sa dea niste bani inapoi. Mi se pare incorect ca dupa 5 ani sa ii ceri unei mame sa dea inapoi niste bani pe care i-a primit, nu i-a furat, nu i-a luat cu forta din casieria agentiei, i-au fost dati”, a spus seful guvernului.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’; document.write(”); if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/b8bb15312f9e5c3b68598304a52cf76d/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));