Sari direct la conținut

VIDEO Vreme rece în sudul, centrul şi estul ţării. Ninsori şi viscol la munte până sâmbătă dimineaţă

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Vremea va fi rece în sudul, centrul şi estul ţării, chiar deosebit de rece în Moldova şi în estul Transilvaniei, unde vor fi temperaturi negative în următoarele 24 de ore, potrivit meteorologilor. La munte ninge, iar în unele zone este viscol.

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat vineri informarea meteorologică, iar potrivit acesteia până sâmbătă dimineaţă la ora 10:00, în Carpaţii Meridionali şi Orientali precum şi în zonele submontane vor predomina ninsorile. De altfel, la munte a nins încă de joi și s-a depus strat de zăpadă.

Local în Oltenia, Muntenia, dealurile Moldovei şi în zonele depresionare precipitaţiile vor fi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare) şi trecător se poate depune polei. În Oltenia, cantităţile de apă vor depăşi izolat 15-20 l/mp.

Vântul va avea intensificări în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde la altitudini de peste 1500 de metri vitezele la rafală vor fi de 70-90 km/h, iar trecător ninsoarea va fi viscolită. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte zone, în special în sud, unde pe arii restrânse va sufla cu viteze de 55-65 km/h.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi rece în sudul, centrul și estul țării, chiar deosebit de rece în Moldova și estul Transilvaniei, unde în cea mai mare parte a intervalului vor fi temperaturi negative.

Şi în Bucureşti, vremea va fi deosebit de rece în următoarele 24 de ore, iar vineri seara creşte probabilitatea de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări, mai ales pe parcursul zilei, când rafalele vor atinge 45-55 de km/h, amplificând senzaţia de rece. Temperatura maximă va fi în jur de 2 grade, iar cea minimă de -1 grad.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro