Sari direct la conținut

VIDEO Youssou N'Dour va concerta in Romania

HotNews.ro

Numit de presa internationala „ambasadorul cultural al Africii de Vest in lume” si „artistul african al secolului”, Youssou N’Dour va concerta pe 30 iulie, la Arenele Romane din Bucuresti, in cadrul evenimentului World Music Masters, informeaza Emagic. Adept al unui stil muzical ce are la baza mbalax-ul (muzica traditionala senegaleza), artistul este cunoscut mai ales datorita piesei 7 Seconds, interpretata alaturi de Neneh Cherry.

Youssou N’Dour s-a afirmat la nivel mondial printr-o maniera de interpretare aparte, concretizata intr-un stil muzical nou. Capacitatea de a sustine sunete foarte inalte de patru sau chiar cinci octave l-a ajutat sa-si dezvolte treptat un stil propriu pornind de la mbalax, muzica traditionala senegaleza – un melanj de ritmuri africane si caraibiene, sonoritati cubaneze si bogate influente pop, jazz, soul sau hip-hop.

Originar din capitala Senegalului, Dakar, Youssou a mostenit talentul muzical de la mama sa. In perioada adolescentei s-a alaturat celui mai popular grup din orasul natal, Star Band, pentru a deveni imediat liderul trupei pe care ceva mai tarziu avea sa o redenumeasca Super E’toile de Dakar.

In aceasta formula, Youssou a cantat pentru prima data in Europa in 1984, debutand un an mai tarziu pe continentul nord american. Talentul sau a fost rapid remarcat de artisti consacrati, in 1986 avand deja doua colaborari de succes cu Paul Simon, pentru piesa Graceland si cu Peter Gabriel pentru So. Acesta din urma a devenit unul dintre cei mai mari admiratori ai lui Youssou, oferindu-i tanarului artist sansa de a canta in deschiderea concertelor sale in numeroase turnee.

In 1988, Youssou N‘Dour avea sa colaboreze cu artisti ca Bruce Springsteen, Tracy Chapman sau Sting, in cadrul turneului international Human Rights Now!. In acelasi an, Youssou a sustinut un concert pe Stadionul Wembley din Londra, eveniment dedicat aniversarii presedintelui sud-african Nelson Mandela, artistul fiind de altfel un fervent sustinator al drepturilor omului, militand activ de-a lungul carierei pentru diferite cauze politico-sociale.

De-a lungul carierei, Youssou a lansat 26 de materiale discografice si 9 compilatii. Primul album ce a beneficiat de distributie internationala, Set, a fost lansat in 1989, pe acesta fiind inclusa si cunoscuta piesa Shaking the Tree, compusa impreuna cu bunul sau prieten Peter Gabriel.

In 1991, Youssou a obtinut si prima nominalizare la premiile Grammy, cu albumul Eyes Open, cativa ani mai tarziu castigand, cu materialul Egypt, trofeul pentru cel mai bun album de world music.

In 1994, Youssou a lansat alaturi de solista suedeza cu origini africane Neneh Cherry single-ul 7 Seconds, piesa care a facut inconjurul lumii, ramanand aproape jumatate de an in topurile muzicale din tari precum Marea Britanie, Franta, Germania, Australia, Rusia sau Polonia. Piesa a aparut pe materialul The Quide (Wommat), in 1996, fiind inclusa si pe albumul Man al lui Neneh.

Vezi aici site-ul artistului.

African Artist of the Century – Folk Roots

West Africa’s cultural ambassador to the world – The New York Times

The best known African musician in the world – BBC

Arresting tennor, a supple weapon deployed with profethic authority – The New York Times

Youssou N’Dour se va afla vara aceasta pentru prima data in Romania, artistul urmand sa sustina un spectacol pe 30 iulie, la Arenele Romane din Bucuresti, in cadrul evenimentului World Music Masters.

Biletele vor fi disponibile incepand cu 20 aprilie, www.myticket.ro, la urmatoarele categorii de pret: 90, 120 si 160 de lei, in functie de pozitia fata de scena. La sfarsitul saptamanii, tichetele vor putea fi achizitionate si din reteaua magazinelor Diverta.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro