Viena va investi 2,4 miliarde euro în sistemul de trenuri urbane S-Bahn
În timp ce în România lucrurile se mișcă extrem de greu la capitolul trenurilor din oraș, Austria accelerează și pe mai departe, iar capitala Viena are un plan de investiții în valoare de 2.4 miliarde euro pentru extinderea rețelei de S-Bahn, până în 2034.
Viena are deja una dintre cele mai bune rețele de trenuri urbane S-Bahn din Europa și planurile sunt ca unele secțiuni să fie dublate, să se construiască gări noi și intervalul de succedare pentru trenuri să fie tot mai mic.
Oficialii din Viena spun că 74% dintre loicuitorii capitalei folosesc transportul în comun, bicicleta sau merg pe jos pentru a se deplasa la serviciu.
Planul pentru următorii 12 ani include instalarea sistemului de semnalizare feroviară ETCS pe una dintre cele mai utilizate linii de S-Bahn, astfel încât intervalul de succedare pentru trenuri să fie de două minute și jumătate la orele de vârf.
Pe secțiunea de S-Bahn Meidling – Mödling este linie dublă, dar se va face cvadruplare, în doua etape, iar lucrrările vor începe în 2026 și se vor termina în 2034.
O dublare a liniei se va executa și pe o altă rută, noi gări vor fi construite și se vor moderniza alte linii pentru a duce la creșterea intervalurilor de succedare spre 7 minute și jumătate.
Sursa: International Railway Journal